PS Emilian a sfințit apele Mureșului la prima procesiune cu arhiereu din ultimii 50 ani

Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a sfințit joi apele Mureșului, în prima procesiune cu arhiereu făcută de Bobotează la râu în ultimii 50 de ani.

Sfânta Liturghie, Agheasma Mare și procesiunea au avut loc la Mănăstirea Hodoș-Bodrog din județul Arad, cea mai veche așezare monahală cu viață monastică neîntreruptă din țara noastră.

„Venind Domnul Hristos să Se boteze în Iordan, ne spune Sfânta Tradiție că s-au sfințit apele – apa Iordanului și toate apele. De aceea și noi sfințim apa astăzi, în numele și cu puterea Sfintei Treimi, iar noi ne sfințim gustând din apa sfințită”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul.

„Prezența noastră pe malul râului Mureș în apropiere de mănăstirea Hodoș Bodrog arată ca o icoană a Botezului de la Iordan. Prin Botez, Domnul Hristos a sfințit materia, iar noi cu apa sfințită sfințim casele și locurile în care trăim și muncim, aducând cu ea binecuvântarea Iordanului.”

Foto: Glasul Cetății

„Apa înseamnă viață, iar apa sfințită înseamnă viață în lumina harului lui Dumnezeu. Să ne sfințim și să ne luminăm viața prin participarea noastră activă la Sfânta Liturghie, la Tainele, Ierurgiile și Slujbele Sfintei noastre Bisericii”, a mai spus Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

În predica de la Sfânta Liturghie, ierarhul a mai vorbit despre Botezul Domnului ca unul dintre cele mai importante evenimente din viața pământească a Mântuitorului Iisus Hristos, „momentul în care pentru prima oară în mod clar S-a revelat Dumnezeu ca Treime”.


Mănăstirea Hodoș-Bodrog se află la 15 kilometri distanță de Arad, pe cursul inferior al Mureșului. Prima atestare documentara este din 1177. De-a lungul timpul, a găzduit una din cele mai vechi școli sătești din regiune.

În 1839, după ce cursul Mureșului s-a apropiat de zidurile mănăstirii, râul a fost dirijat spre nord-vest. De curând, obștea a construit o casă și gospodărie anexă în satul Bodrogu Nou, ca refugiu dacă Mureșul se revarsă în incinta mănăstirii. Edificiul va servi și ca arhondaric (casă de oaspeți).

Foto credit: Glasul Cetății

Comentarii Facebook


Știri recente