PS Damaschin, îndemn la „îndrăzneală bună”. Dumnezeu nu o va lepăda

Episcopul vicar Damaschin Dorneanul a slujit duminică la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi, județul Suceava.

La predică, ierarhul a vorbit despre întâlnirea „atipică” dintre Mântuitorul și o femeie cananeancă.

„Nu-l recunoaștem pe Domnul Hristos comportându-se în mod obișnuit așa”, a spus părintele episcop vicar observând în textul evanghelic duminical „un Iisus Hristos reticent”.

„Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. (…) Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credința ta”. (Matei 15:21-28)

PS Damaschin a explicat că scopul acestui comportament al Mântuitorului a fost acela de a arăta lumii că credința femeii păgâne este mai mare decât a unora dintre fiii lui Israel.

„Credința unei femei care se consideră câine – iertați-mi cuvântul – cățea, din smerenie, e mai mare decât credința celor care credeau că lor li se cuvine totul”, a spus ierarhul.

Când o îndrăzneală este bună?

„Unii ar fi spus: cam mare îndrăzneala. O fi prea mare? O fi fost o obrăznicie din partea acestei mame?”, s-a întrebat Preasfinția Sa încercând să explice când o îndrăzneală este bună.

Ce a avut această îndrăzneală a femeii pe care Domnul a primit-o și nu a considerat-o obrăznicie?

„A fost o îndrăzneală de bună cuviință, o îndrăzneală de mult bun simț, o îndrăzneală cu evlavie. A fost o cutezanță mânată de un necaz, nu de o dorință personală. Femeia cananeeancă nu a cerut ceva pentru ea, ci a cerut ceva pentru altcineva, pentru fiica ei. Și a cerut-o cu smerenie, cu evlavie și din foarte multă dragoste”.

„Este o astfel de îndrăzneală, de care Dumnezeu se bucură. Atunci când ne simțim căzuți și plini de patimi, cu îndrăzneală cuviincioasă, sfântă și plină de smerenie să alergăm la Dumnezeu pentru că știm la cine alergăm. La Dumnezeu cel iubitor de oameni, care vrea să ridice, să vindece și să primească și cererile noastre”.

„Îndrăzniți să cereți de la Dumnezeu! Îndrăzniți să vă rugați lui Dumnezeu, chiar și atunci când nu vă simțiți și nu ne simțim vrednici. Și această îndrăzneală frumoasă și cuviincioasă, vă asigur, Dumnezeu nu o va lepăda, ci o va primi și o va răsplăti, că așa este Dumnezeul nostru – Dumnezeu bun și iubitor de oameni”.

În contextul vizitei arhierești de duminică, Starețul Nectarie Clinci de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, a adus la Sihăstria Râșcăi spre cinstire moaștele Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan.


Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Comentarii Facebook


Știri recente