„Dacă vrem să fim sub binecuvântarea lui Dumnezeu, să fim oameni cinstiți; să mergem drept, corect, să intrăm pe ușă, nu să sărim gardul”, a transmis Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul la hramul Schitului din Valea Seacă.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a rostit un cuvânt de învățătură despre păstorul cel bun, importanța statorniciei în Biserică și pericolele înstrăinării de Dumnezeu.
„Vrem să fim sub binecuvântarea lui Dumnezeu? Să stăm în staul, fraților și surorilor, să nu părăsim Biserica lui Dumnezeu. Aici ne e bine, aici e harul lucrător, aici Dumnezeu trimite cu îmbelșugare binecuvântarea Sa. Să nu ne hazardăm în stânga, în dreapta, că ar fi mai bine acolo, că mi-ar fi bine dincolo. Să n-ascultăm de cei care ne propovăduiesc altceva decât ne-a propovăduit Domnul Hristos”, le-a spus credincioșilor Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul.
A dobândi fără a nedreptăți
Preasfinția Sa a transmis că dobândirea lucrurilor minunate trebuie făcută pe căi cinstite, fără a nedreptăți pe alții. Cei care folosesc influențe pentru a obține avantaje nu sunt binecuvântați de Dumnezeu, iar succesul lor va fi trecător și va aduce suferință și celor din jur.
„De vrem să obținem ceva minunat, dar pe căi cinstite, nu în defavoarea altuia, care poate, dacă el merge pe calea cea dreaptă, pierde în fața mea, care am pile, care am cunoștințe, care am relații. Pe unii ca aceștia Dumnezeu nu-i binecuvântează și sporirea lor va fi una de scurtă durată”, a subliniat episcopul vicar.
„După aceea va fi foarte greu și pentru ei, și pentru cei dimprejurul lor, familia lor și cercul mai larg de oameni cu care viețuiesc. Pentru a putea împlini acest cuvânt al Domnului Hristos, adică să fim atenți, vigilenți cu noi înșine, cu viața noastră, cu sufletul nostru și cu comportamentul nostru, pentru aceasta să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute”.
La sfârșitul Sf. Liturghii, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a oficiat o slujbă de pomenire pentru Înaltpreasfințitul Părinte Pimen.
În cadrul evenimentului, monahul Iosif (Ioan) Baron a fost hirotonit ierodiacon, iar ctitorii sfântului așezământ, Constantin și Elena Nisioi, au primit Ordinul „Apărător al credinței creștine”.
Schitul, întemeiat în 2014 prin contribuția familiei Nisioi, a fost sfințit în 2016 și lucrările sunt în plină dezvoltare.
Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților