Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a susținut joi, în Timișoara, conferința „Ce poate învăța un creștin azi din viața unui călugăr din altă vreme?”. Ierarhul a subliniat că adevărata transformare se poate realiza doar prin lucrarea Duhului Sfânt.
Evenimentul a fost organizat de Mitropolia Banatului, ASCOR Timișoara și Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din Timișoara.
Conferința a fost moderată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul și a fost dedicată vieții și învățăturilor ieromonahului Vichentie Mălău.
Acest călugăr venit din Moldova a contribuit la întărirea credinței în Banat, la Mănăstirea Vasiova, județul Caraș-Severin.
„Voi vorbi despre un părinte care a trăit acum 80 de ani. Ce aș putea învăța eu de la un astfel de părinte, totuși, care nu este atât de cunoscut? Nimeni nu poate da o mărturie astăzi despre el, pentru că toți cei care l-au cunoscut au murit”, a transmis Preasfințitul Părinte Damaschin.
În acest context, Preasfinția Sa a subliniat importanța învățăturilor părintelui Vichentie, făcând referire la cuvintele Sf. Apostol Pavel din Epistola către Evrei, care îndeamnă la urmare a exemplului celor care au trăit în credință.
Să nu-i schimbăm pe alții
Episcopul vicar a abordat, printre alte teme, și tendința oamenilor de a încerca să-i schimbe pe ceilalți, subliniind că adevărata transformare vine prin lucrarea Duhului Sfânt.
De asemenea, a amintit de învățătura Sfântului Isaac Sirul, care descria această dorință ca fiind o „boală” de care omul trebuie să se vindece.
Spre finalul conferinței, Preasfințitul Părinte Damaschin le-a povestit tinerilor:
„Era o maică, Evsevia, care avea multă râvnă și dorea să-i aducă pe oameni la biserică, spunând: «Hai la spovedit!» Iar părintele îi zicea: «Maică Evsevia, nu-i mai aduce cu sila pe oameni la pocăință!», căci zice Sfânta Scriptură: «Nimeni nu poate veni la Mine de nu-l va trage pe el Tatăl!» Dacă pe fiecare om nu-l trage și nu-l mișcă Duhul Sfânt, el rămâne împietrit, ca faraon”.
Dorința oamenilor de a-i schimba pe ceilalți, deși are la bază o intenție bună, nu este un câștig, căci nimeni nu poate fi silit la mântuire.
„Zicea către aceeași călugăriță: «Ai jurat răbdare, rabdă! Nu căuta ce fac alții, căci Dumnezeu voiește să cauți la tine. Ce, vrei să mântuiești cu forța un om, căutând la ceea ce fac alții? Greșești. Nu te rătăci vrând să îndrepți pe alții, ci vezi de tine, că pentru tine ai jurat»”, a transmis episcopul vicar al Sucevei și Rădăuților.
„Asta nu înseamnă să nu dăm un sfat bun sau să nu ne preocupăm de viața celuilalt, dar să nu-l constrângem, căci nimic din ceea ce se face forțat nu durează”, a încheiat cuvântul Preasfințitul Părinte Damaschin.
Foto credit: Mitropolia Banatului