Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a vizitat joi Filiala Zalău a Asociației Naționale a Surzilor din România.
Însoțit de părintele vicar Claudiu Nechita și de părintele Adrian Petrescu, Episcopul Sălajului s-a întâlnit cu membrii comunității locale cu deficiențe de auz și vorbire.
Vizita a avut ca scop sprijinirea integrării liturgice a acestei comunități și inițierea demersurilor pentru înființarea unei parohii misionare dedicate.
Întâlnirea a fost tradusă în limbaj mimico-gestual, iar în semn de prețuire, Preasfințitul Părinte Benedict a oferit președintelui filialei, Gavril Ardelean, o icoană cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel, împreună cu mai multe exemplare din Noul Testament cu Psalmi.
Foto credit: Episcopia Sălajului






