PS Antonie se roagă pentru medicii care luptă împotriva Covid-19: Bunul Dumnezeu să vă răsplătească cu sănătatea

Preasfințitul Părinte Antonie și-a exprimat recunoștința pentru personalul medical care luptă împotriva pandemiei. Episcopul de Băţi le-a mulțumit pentru activitatea lor și s-a rugat lui Dumnezeu să-i răsplătească cu sănătatea.

Gândurile de bine au fost transmise în timpul unei vizite oficiate joi la Spitalul Clinic din Făleşti.

El le-a adus medicilor și pacienților mai multe daruri. „Prin acest gest, clericii Episcopiei de Bălţi doresc să arate că sunt în continuare alături de medici, pe umerii cărora a căzut toată lupta cu noul virus”, a mărturisit Părintele Episcop.

Întrucât boala nu a scăzut din intensitate, el îndeamnă pe mai departe la solidaritate. „Ştim în ce stare vă aflaţi dumneavoastră, după mai bine de un an de zile, de aflare în prima linie, în luptă cu Covid-19”, iar clericii Eparhiei se roagă pentru „sănătatea medicilor şi însănătoşirea celor bolnavi”.

„Darurile sunt nesemnificative. Însă, mulţumirea din partea noastră este mare pentru tot ce faceţi pentru ca cei care trec pragul acestei instituţii medicale să se întoarcă sănătoşi acasă, pentru jertfa dumneavoastră, pentru răbdarea şi dragostea arătată pacienţilor”, a subliniat Episcopul de Bălţi.

Foto credit: Episcopia de Bălţi


Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente