PS Antonie: „Prin rugăciune intrăm în dialog cu persoanele Sfintei Treimi”

În ziua prăznuirii Sfintei Treimi, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului a oficiat Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei” din Călăraşi, informează site-ul oficial al Eparhiei.

În cuvântul rostit după Liturghia din 5 iunie 2017, PS Antonie s-a referit la persoanele Sfintei Treimi şi a evidenţiat modalitatea prin care putem să intrăm în legătură cu Dumnezeu.

Vorbind despre relaţia pe care o poate avea omul cu Divinitatea, PS Antonie a subliniat că Taina Sfintei Treimi este de neînţeles pentru mintea omenească. Sfântul Grigorie Teologul ne avertizează că o asemenea încercare poate duce la nebunie.

Taina Sfintei Treimi nu o putem cunoaşte, dar putem să intrăm în legătură cu persoanele Sfintei Treimi, a explicat Ierarhul.

Prima legătură a noastră cu Sfânta Treime a fost la momentul încreştinării noastre când am fost botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Prin Taina Botezului pornim pe calea care duce la viaţa veşnică. La capătul acestui drum ajung cei care nu abandonează calea, ci se luptă cu patimile lor, pocăindu-se de păcatele comise.

Legătură cu Dumnezeu o menţinem prin rugăciune. Prin rugăciune intrăm în dialog cu persoanele Sfintei Treimi, iar prin faptele dragostei creştine ne apropiem de Sfânta Treime, a mai spus PS Antonie.

PS Antonie i-a mulţumit părintelui paroh Vasile Negru pentru grija pe care o are faţă de comunitatea din Călăraşi, dorind-i sănătate, răbdare şi pace în parohie.

 

Comentarii Facebook


Știri recente