PS Antonie de Orhei: Dumnezeu nu-l lasă fără ajutor pe cel care crede cu tărie în El

PS Antonie de Orhei la parohia Sfantul Stelian si Sfantul Mare Mucenic Gheorghe din Chisinau 27 august 2017

Fără Dumnezeu nu putem face nimic, a spus duminica aceasta PS Antonie de Orhei credincioşilor din Chişinău. Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului a explicat celor prezenţi în biserica „Sf. Gheorghe şi Sf. Stelian” din capitala Rep. Moldova că Dumnezeu nu-l lasă fără ajutor pe cel care crede cu tărie în El; de la El ne vine tot sprijinul şi ajutorul.

Îndemnul principal al ierarhului a fost: Să avem credinţă fierbinte şi să ne punem nădejdea în Dumnezeu şi El nu va întârzia să ne răspundă la rugăciunile noastre.

După Sfânta Liturghie, Preasfinţia Sa a oficiat o slujbă de Te-Deum în semn de mulţumire pentru binefacerile revărsate asupra comunităţii păstorite de pr. Vasile Petrov, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Ierarhul Mitropoliei Basarabiei a mulţumit părintelui Vasile pentru activitatea sa pastorală desfăşurată cu multă dragoste şi jertfă, evidenţiind calităţile sale de păstor harnic, gospodar şi misionar. PS Antonie i-a dăruit părintelui Vasile o carte de învăţătură ortodoxă pentru biblioteca parohială şi i-a urat păstorire îndelungată cu roade mari duhovniceşti.

PS Antonie a mulţumit şi dnei preotese Oxana Petrov pentru sprijinul acordat părintelui Vasile în activitatea sa pastoral-filantropică, în special pentru implicarea sa exemplară în misiunea socială a parohiei şi a felicitat-o cu ocazia sărbătoririi zilei de naştere.

Să duceţi împreună, aşa cum aţi dus-o şi până în prezent, crucea slujirii Bisericii lui Hristos şi răsplata să vă fie Împărăţia Cerurilor, împreună cu copiii dăruiţi vouă de Dumnezeu, a fost îndemnul ierarhului pentru familia Petrov.

Părintele Vasile a mulţumit şi pentru vizită şi binecuvântare arhierească şi l-a invitat pe arhiereul Mitropoliei Basarabiei să mai vină în mijlocul comunităţii pe care o păstoreşte şi cu alte ocazii.

Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Sfântul Cuvios Stelian” din Chişinău a fost înfiinţată în anul 1999. În 22 septembrie 2007 a fost sfinţită piatra de temelie pentru noul locaş de închinare.

Comentarii Facebook


Știri recente