Protopopiatul Darabani în conferință preoțească semestrială

Preoții Protopopiatului Darabani s-au reunit luni, 7 aprilie 2014, în conferința semestrială preoțească de primăvară cu titlul „Taina Sfintei Spovedanii și Taina Sfintei Împărtășanii – pregustare a împărăției cerurilor”. Întâlnirea a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și a fost precedată de Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, oficiată în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din oraș, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Conferințele semestriale preoțești de primăvară din Arhiepiscopia Iașilor, având tematica propusă pentru acest an de Sfântul Sinod, anume „Taina Sfintei Spovedanii și Taina Sfintei Împărtășanii – pregustare a împărăției cerurilor”, au continuat luni cu întrunirea preoților din Protopopiatul Darabani. Ziua a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfințite de către Înaltpreasfințitul Teofan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Darabani. Dintre slujitori a făcut parte și pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani. Răspunsurile la strană au fost date de preoți ai protoieriei botoșănene.

„Lucrarea fundamentală a preotului este aceea de a aduce Sfânta Jertfă”

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan le-a vorbit celor prezenți despre importanța mărturisirii păcatelor și a împărtășirii cu Trupul și Sângele Mântuitorului: „Rațiunea întâlnirii noastre din această zi o reprezintă chemarea adresată nouă, preoți și ierarhi, de a ne adânci mai mult, mai real și mai puternic în această dublă taină a Bisericii: Spovedania și Împărtășirea cu Sfintele Taine. E un lucru la prima vedere obișnuit, fiindcă ne întâlnim cu aceste taine sfinte adesea în viața noastră, însă nu este suficientă o istorie întreagă ca să înțelegem pe deplin aceste daruri ale lui Dumnezeu pentru omenire. Un părinte al Bisericii apropiat de vremea noastră, Sfântul Ierarh de Eghina, spunea că lucrarea fundamentală a preotului este aceea de a aduce Sfânta Jertfă la altarul cel mai presus de ceruri. Multe sunt lucrurile importante din viața unui preot – zidirea de biserici, propovăduirea cuvântului Evangheliei, sfințirea vieții, ogoarelor și gospodăriilor oamenilor, ajutorarea celor săraci, dar toate acestea sunt așezate în jurul săvârșirii Sfintei Jertfe, prin care darurile de pâine și vin, în care se află viața credincioșilor, sunt aduse la sfântul altar și oferite lui Dumnezeu, pentru ca El să ne dăruiască Trupul și Sângele Său, în care se află viața Sa veșnică”.

A urmat apoi conferința propriu-zisă, în cadrul căreia a fost vizionat un film și a fost prezentat un referat despre Spovedanie și Împărtășanie, susținut de către părintele Ciprian Muraru de la Parohia „Sfântul Gheorghe” – Horodiștea.

După o serie de întrebări și răspunsuri privind unele practici în ceea ce privește Taina Spovedaniei și Taina Împărtășaniei, conferința preoților din Protopopiatul Darabani s-a încheiat cu audiențele primite de IPS Teofan. În cadrul întrunirii, cei prezenți au putut achiziționa cărți ce tratează Taina Sfintei Spovedanii și Taina Sfintei Împărtășanii, fiind puse la dispoziție în acest sens mai multe titluri.

Comentarii Facebook


Știri recente