Protoieria Covurlui donează 25 de saltele pentru persoanele fără adăpost

Protoieria Covurlui din Arhiepiscopia Dunării de Jos a organizat luni o acţiune de ajutorare a persoanelor fără adăpost, asistate de Centrul Medico-Social din localitatea gălăţeană Pechea.

Prin contribuţiile parohiilor din protopopiatul Covurlui, Centrul Medico-Social a primit 25 de saltele pentru paturi, iar cei 80 de asistaţi, mulţi dintre ei cu probleme de sănătate şi cu deficienţe fizice, au primit cărţi de rugăciune, iconiţe şi revista eparhială „Călăuză ortodoxă”.

După ce darurile au fost pregătite la sediul Protoieriei Covurlui de preoţi şi voluntari, acestea au fost transportate la sediul Centrului Medico-Social, unde au fost preluate de reprezentanţii instituţiei beneficiare.

Valoarea ajutoarelor a fost de 9.000 lei.

Aflat în subordinea Primăriei Galaţi, Centrul Medico-Social din localitatea Pechea şi-a început activitatea în anul 2005 prin transformarea Spitalului Pechea în Centru cu profil medico-social.

În prezent, în cadrul acestei instituţii sunt asistate 80 de persoane ce provin din medii sociale defavorizate, rămase fără locuinţă şi care au nevoie de asistenţă medicală, cazare şi hrană pe perioadă nedeterminată.

Foto credit: Basilica.ro

Urmăreşte-ne pe Twitter:@agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente