Proiectul social-filantropic Campionii Bucuriei, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Conform hotărârii Permanenței Eparhiale a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, astăzi, 5 aprilie 2014, a fost pus în practică proiectul social-filantropic „Campionii Bucuriei”. Dacă acesta s-a axat până acum pe activități sportive și culturale, din acest an apare în completare dimensiunea socială, atenția fiind îndreptată către familiile defavorizate din cuprinsul Eparhiei, informează eparhiaargesului.ro.

Astfel, preoții parohi au obligația de a realiza anchete sociale pentru desemnarea familiilor ce vor beneficia de acest proiect, fiind urmărite cazurile cu venituri financiare foarte mici și problemele de sănătate foarte grave. O atenție deosebită vor primi bătrânii bolnavi fără familie și pruncii pentru care există riscul abandonului școlar.

Toate aceste situații realizate în teritoriu, vor fi centralizate la nivelul protoieriilor, urmând ca donațiile oferite de credincioșii Eparhiei să fie îndreptate către nevoile stricte cu care se confruntă aceste cazuri sociale.

Conform programului stabilit în ședința Permanenței Eparhiale, lunar în fiecare protoierie vor fi împărțite pachete cu alimente, medicamente și îmbrăcăminte către familiile alese din fiecare parohie.

Acțiunea poartă numele „Campionii Bucuriei”, referindu-se la credincioșii Eparhiei care vor aduce bucurie în casele celor sărmani. Astfel, în această dimineață, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, 20 de familii din parohia Zăvoi, Protoieria Pitești au primit pachete cu alimente. Pe lângă acestea au fost dăruite celor sărmani calendare bisericești și cărți de rugăciuni.

În cuvântul de învățătură, Chiriarhul Eparhiei a amintit cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos cuprinse la Sf. Ev. Matei, cap. 25: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit;Gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine”.

Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, toate activitățile social-filantropice din cadrul proiectului „Campionii Bucuriei”, precum și cele sportive și culturale, ce urmează a se organiza în acest an, vor fi coordonate de Părintele Arhid. Caliopie Cristian Ichim, consilier responsabil de sectoarele economic-fiananciar și construcții bisericești.

În celelalte săptămâni proiectul va continua în protoieriile Curtea de Argeș, Câmpulung Muscel, Mioveni, Costești și Topoloveni, urmând ca programul acestor acțiuni cu caracter social să se repete în fiecare lună, până la sfârșitul acestui an.

Comentarii Facebook


Știri recente