Proiectul național „Masa Bucuriei” în Parohia Buhani

Parohia Buhani a distribuit miercuri, 24 februarie 2016, pachete cu alimente familiilor defavorizate și persoanelor vârstnice din cuprinsul localităților Buhani și Minead.

Evenimentul a avut loc cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în cadrul proiectul național Masa Bucuriei.

***

În urmă cu puţin timp, programul Masa Bucuriei a fost extins la nivel naţional. După cum se precizează într-un comunicat emis de Biroul de Presă al Patriarhiei Române „pornind de la o voinţă comună, aceea de a interveni pentru sprijinirea categoriilor sociale defavorizate, PATRIARHIA ROMNĂ şi CARREFOUR ROMNIA SA au decis să extindă Programul Masa Bucuriei, program care constituie astăzi o necesitate socială practică şi are o semnificaţie spirituală profundă, inspirată din Evanghelia iubirii lui Hristos pentru toţi oamenii, dar mai ales pentru cei aflaţi în dificultate”. În acelaşi comunicat se precizează că „parteneriatul dintre părţile menţionate mai sus s-a derulat, într-o primă fază, la nivelul Arhiepiscopiei Bucureștilor”, apoi „partenerii au considerat că este posibilă și necesară extinderea acestuia la nivelul întregii țării, urmând să fie implicate toate magazinele de tip supermarket și hipermarket din rețeaua CARREFOUR”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Muzeu băcăuan dedică o expoziție Mănăstirii Bogdana de pe Valea Trotușului, unde a fost stareț Sf. Teodosie de la Brazi

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a inaugurat joi expoziția foto-documentară „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”. Au fost expuse fotografii, manuscrise, documente, obiecte liturgice și de cult și icoane, precum și…