Proiectul Muguri de tradiții la Suceava

Fundația „Sfinții Martiri Brâncoveni” – filiala Suceava desfășoară, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava și Consiliul Local Suceava, proiectul „Muguri de tradiții”, realizat prin programul de finanțare nerambursabilă în anul 2014, informează „Ziarul Lumina”.

Activitățile propuse spre desfășurare au debutat cu o vizită de documentare despre tradițiile românești la Centrul Județean de Conservare și Valorificare a Tradiției și Creației Populare din Suceava.

„În cadrul proiectului, copiii au fost inițiați în tainele picturii de icoane pe sticlă și a încondeierii ouălor. Icoanele pe sticlă realizate de copii reprezintă o fărâmă de inocență, credință și culoare, născută din sufletul pur al copiilor. Deoarece oul roșu este purtătorul unor semnificații profunde legate de Învierea lui Hristos și de reînnoirea naturii, creștinii s-au ostenit să-l încondeieze, desenând cu ceară motive decorative de o rară frumusețe. Copiii au avut ocazia astfel să experimenteze tehnica încondeierii ouălor, tehnică pe care o vor duce mai departe în timp. Proiectul se va finaliza prin activitatea „Bun venit la șezătoare!”. Șezătorile erau întâlniri comunitare cu caracter lucrativ, dar și distractiv, lumea satelor îmbinând în mod plăcut lucrul cu distracția. Se rosteau ghicitori, zicale, proverbe, se cântau sau se rosteau balade, nestemate folclorice ce s-au păstrat până în zilele noastre transmise în modul cel mai lesnicios pe această cale”, ne-a declarat prof. înv. preșc. Maria Doncean, coordonatorul proiectului.

Scopul proiectului „Muguri de tradiții” este acela de îmbunătățire a procesului de educare prin stimularea interesului și educarea copiilor în vederea cunoașterii, păstrării și continuării tradițiilor populare.

Comentarii Facebook


Știri recente