Proiectul Eparhial ,,Cateheze în parohii” a debutat la Parohia „Sfinţi Trei Ierarhi” din Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în data de 12 august, imediat după slujba Paraclisului Maicii Domnului, la Centrul de Cateheză Parohială „Buna-Vestire” a parohiei Sfinți Trei Ierarhi din municipiul Bacău a debutat Proiectul Eparhial „Cateheze în parohii” prin Centrul Catehetic „Cuvioasa Parascheva” (Biroul de Catehizare) din cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, potrivit epr.ro.

„Din partea Centrului Eparhial a fost prezent la acest eveniment cultural-catehetic, deosebit pentru viața duhovnicească a parohiei noastre, părintele Daniel-Ionel Marari – directorul centrului catehetic eparhial. Acesta a prezentat cateheza „Sfinţi Mărturisitori Români din temnițele comuniste”, adresând enoriașilor noștri și cuvinte de îndemn pentru păstrarea sfintelor valori și a credinței creștin-ortodoxe, de sorginte apostolică. După acesta a urmat prin video-proiecţie filmul ,,Părintele Arsenie- Omul lui Dumnezeu”, a declarat PC Preot paroh Aurel Cârlan.

Anul acesta în parohia băcăuană s-au derulat o serie de activități cultural-educative între care amintim susținerea sistematică a unor cateheze pentru atât copii, cât şi pentru adulţi, precum şi proiecte cu caracter social-cultural, având, de asemenea, încheiat un parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan” Bacău. Parohia a participat şi la Concursul național de miniproiecte catehetice cu caracter misionar-filantropic Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu.

Ȋn ultimul an la Parohia ,,Sfinţi Trei Ierarhi”, coordonată de părintele paroh, Aurel Cîrlan, s-au dinamizat activităţile cultural-educative într-un mod foarte bine şi concret organizate, lucru acesta confirmându-se şi prin prezenţa numeroasă a credincioşilor la sfintele slujbe și la activitățile duhovnicești”, a menționat părintele director Daniel Marari.

Comentarii Facebook


Știri recente