Proiectul eparhial de tabere „Împreună pentru copiii noștri” a fost lansat duminică, la Caransebeș, de Ziua Banatului Montan. Vara aceasta vor avea loc 10 tabere educaționale, șapte în mediul rural și trei în mediul urban.
„Am ales ca în acest an să lansăm proiectul nostru de tabere, cunoscut generic sub denumirea de TDIS, într-o zi simbolică pentru județul nostru – Ziua Banatului Montan – în principal datorită impactului deosebit pe care acest program educațional l-a avut și îl are atât în satele și orașele județului, cât și în familiile celor peste 3.000 de copii care au beneficiat până în prezent de taberele noastre”, a transmis coordonatorul proiectului, părintele Mihai Ciucur.
În cadrul taberelor vor participa 534 de copii și tineri cu vârste între 6 și 18 ani, din comunitățile gazdă. Organizarea este posibilă prin sprijinul autorităților locale, parohiilor, școlilor, asociațiilor și altor parteneri locali implicați.
Implicarea tinerilor
În perioada 13–14 iunie, cei 100 de formatori și voluntari ai ATOR Banatul de Munte s-au reunit la Centrul de Tineret Moniom și la Casa ATOR din Reșița, pentru pregătirea taberelor de vară.
Aceștia au primit kituri de tabără și au fost repartizați în echipe. Coordonarea taberelor este asigurată de Georgiana Ciucur, Anita Radics și Anamaria Iovu.
Taberele urbane (TDIF) vor avea loc în următoarele localități: Moldova Nouă (25–29 iunie), Anina (28 iunie–2 iulie) și Oravița (2–6 septembrie), iar cele rurale (TDIS) la Marga (1–5 iulie), Vrani (2–4 iulie), Teregova (4–8 iulie), Șopotu Nou (7–11 iulie), Berzovia (11–13 iulie), Măureni (12–16 iulie) și Moniom (13–17 iulie).
Proiectul, început în 2019, urmărește să ofere o alternativă educațională modernă și morală, îmbinând armonios credința cu dezvoltarea personală, jocuri și activități artistice.
Foto credit: Episcopia Caransebeșului






