Proiectul Cunosc, deci contez!, într-o parohie suceveană

Tinerii din Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din Suceava au vizionat ieri, 19 iunie 2014, filmul „Ostrov”, în cadrul unor multiple activități ale proiectului „Cunosc, deci contez!”, realizat cu sprijinul Primăriei Suceava și al Consiliului Local Suceava, informează „Ziarul Lumina”.

O nouă manifestare, organizată de parohia amintită în colaborare cu Asociația „Mereu tineri”, va avea loc pe 26 iunie 2014, când va fi vizionat filmul rusesc „Preotul”. De asemenea, în cadrul proiectului, vor fi organizate deplasări de studiu la obiective culturale din municipiul Suceava (în lunile iulie-septembrie) și ateliere de pictură bizantină, care urmăresc inițierea participanților în tehnica pictării icoanei bizantine. La final, va fi organizat un concurs cu premii. Copiii și tinerii suceveni se pot înscrie la atelierul de pictură până astăzi, 20 iunie 2014, selecția candidaților urmând să aibă loc mâine, 21 iunie. Părintele paroh Gheorghe Husarciuc a menționat că proiectul are menirea de a-i strânge împreună pe tineri pentru a se apropia de valorile noastre.

Comentarii Facebook


Știri recente