Proiectul catehetic Calea mântuirii la Biserica Sfânta Ecaterina din București

Sâmbătă, 15 martie, comunitatea Bisericii „Sfânta Ecaterina” din București a participat la prima sesiune din cadrul proiectului catehetic „Calea mântuirii”, informează „Ziarul Lumina”. Inițiatorul și moderatorul evenimentului găzduit de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a fost parohul bisericii, părintele Adrian Niță, iar invitata acestei întâlniri, Elena Solunca Moise, publicist și redactor al revistei „Academica”. Tema pusă în discuție de această dată a fost legată de căutarea credinței.

Acest proiect al Patriarhiei Române se adresează adulților și se desfășoară sub forma unui curs catehetic în 12 sesiuni, întinse pe durata unui an. Planul fiecărei sesiuni include rugăciunea, prezentarea temei în cadrul unui film documentar, agapa creștină, discuțiile pe grupuri, în cadrul cărora liderii de grup pun întrebări, iar preotul sau invitații speciali răspund în final problemelor care sunt dezbătute.

După introducerea făcută de părintele Adrian Niță și vizionarea filmului realizat cu profesorul britanic David Frost, a vorbit invitata, care a adus în discuție credința ca parte integrantă, constitutivă a omului și pericolele ivite în calea sporirii ei. „Credința este în sine un element fundamental al omului. Ea este efectul unei legături, al unei legături pe care omul a avut-o cu Dumnezeu, cu Creatorul, așa cum spune psalmistul: „Cunoașteți că Domnul, El este Dumnezeul nostru; El ne-a făcut pe noi și nu noi” (Ps. 99, 2). Credința este reflexul acestei legături din care noi am căzut, tradus prin faptul că noi credem în ceva. De aceea credința, dacă ne aplecăm foarte bine asupra ei, vedem că are un halou semantic imprecis. Pe de o parte există credința omului ca om, pe de altă parte, credința personală a fiecăruia dintre noi”, a subliniat invitata evenimentului.

Credința este o putere, însă una pândită de capcane și riscuri

Primul pericol, cu care ne întâlnim chiar din Cartea Facerii, este îndoiala, îndoială pe care Descartes a transformat-o într-un demers metodic. „După ce Dumnezeu le spune oamenilor că dacă vor mânca din pomul cunoașterii binelui și răului vor muri, vine vrăjmașul și spune: „Oare?”. Acest „oare” a intrat ca o celulă oncogenă și s-a răspândit în tot genul uman, iar pe noi, pe toți, ne pândește această întrebare, „oare?”. Din această șubrezenie ne putem ridica într-un singur fel, ducându-ne înapoi în brațele Tatălui, rugându-ne Lui. Nu ne putem îndoi la nesfârșit. Nu putem crede în rațiune. Epoca noastră, în care știința prin tehnologie a devenit o forță deja periculoasă, ne arată că dacă nu ne vom întoarce la credință, putem pieri. Întoarcerea la credință este întoarcerea la Creator”, a adăugat Solunca Moise.

O altă capcană este legată de subiectul credinței. „În cine sau ce credem?” a reprezentat ultima parte a discursului invitatei. „Credința este în fiecare din noi, dar poate însemna atâtea lucruri… Chiar cuvântul „cred” se poate referi la îndoială. „Mâine cred că plouă” indică o undă de nesiguranță. Nu sunt convins, nu e o certitudine. De aceea trebuie să știm în ce și cum credem. Doar și demonii cred și se cutremură, dar credința lor nu e una mântuitoare. Obsedați de răul din lume suntem copleșiți și credem că numai vrăjmașul lucrează. Dar Dumnezeu lucrează cu mult mai mult. Dumnezeu smerește știința contemporană pentru că în primul rând El ne dă voie să cunoaștem, dar tot El dă acea cenzură transcendentală de care metaforic vorbea Lucian Blaga. Oamenii de știință au realizat că ei nu pot dovedi nici existența, nici inexistența lui Dumnezeu. Rațiunea este doar o funcție între altele ale omului. Ea ne poate schilodi și transforma prin tehnologia actuală dacă nu e însoțită de iubire, iar pericolul nu este legat de dominația tehnologică asupra oamenilor, ci de faptul că noi putem deveni cândva roboți. Neurologii și-au orientat cercetările către oamenii care cred să vadă în ce fel sunt aceștia. Atunci găsim un alt sens al credinței, care se referă la ceea ce căutăm în noi, lumina din care am fost creați. Prin credința noastră creștină noi căutăm lumina, ne curățăm drumul către chipul lui Dumnezeu din noi. Aceasta este credința, așa cum mărturisește și Eminescu: „Credința zugrăvește icoane în biserici””, a concluzionat redactorul de la revista „Academica”.

După agapă au urmat discuțiile pe grupuri și întrebările adresate invitatei și parohului Bisericii „Sfânta Ecaterina”. O parte s-a referit la cum putem să insuflăm credința prietenilor, cunoscuților, chiar părinților noștri atunci când aceștia sunt departe de Hristos. O altă parte a avut ca punct de plecare credința ca dat, ca dar, și credința ca element care trebuie cultivat în noi. „De ce unii sunt credincioși, iar alții nu?” „Cum simțim că suntem credincioși?” „Credința, a răspuns părintele Niță, este bagajul cu care toți oamenii se nasc, cu care toți pornim de la start în viață. Unii își activează acest dat, alții îl neglijează și sufocă, gândind autonom lumea și pe ei înșiși.”

Comentarii Facebook


Știri recente