Proiectul Artă și Educație, la Arad

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, au avut loc manifestări cultural-artistice și social-educative ale proiectului Artă și Educație, închinate Anului omagial al educației tineretului ortodox, în perioada 23-24 februarie 2016, după cum ne-a precizat Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial, coordonator de proiect.

Aceste manifestări educative au reprezentat a doua etapă a proiectului (după cea din luna ianuarie 2016).

Tema aleasă a fost una foarte iubită de copii: povestea creștină.Povestirilecu tâlc pentru copii sau povestirilecu personaje dragi copiilor au fost rostite de actrița Georgiana Popan. La evenimente au participat Parohia Șega I din Arad (prin implicarea Preotului Paroh Aurel Bonchiș), Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad (prin colaborarea doamnei profesor Knapaek Corina, director general al Colegiului, și prin implicarea profesorului de religie Mircea Marti).

Prin artă oamenii învață să-şi expună sentimentele. Pictura, muzica, dansul, teatru, literaturaajută la formarea caracteruluiși personalității unei persoane, mai ales a tinerilor care astăzi își exteriorizează cu greutate sentimentele. Arta are un rol foarte important în educarea tinerilor. Educaţia prin artă influenţează dezvoltarea personalităţii copiilor, cum ar fi creativitatea, imaginaţia şi aptitudinile vizuale. În cadrul proiectului se vor desfaşura activități cu tinerii despre icoană, povestiri creştine, tradiții și obiceiuri de Paști, popasuri duhovniceşti.

Scopul activităților social- educative și cultural-artistice ale proiectului Artă și Educație îl constituie cunoașterea învăţăturii și moralei creştine, implicarea tinerilor în acţiuni cultural-religioase, promovarea interesului pentru artă, cultura bisericească și dezvoltarea personalităţii copiilor.

Comentarii Facebook


Știri recente