Proiect social-educațional în Parohia Fundeni, Bacău

Programul „Lăsați copiii să vină la Mine, și nu-i opriți” s-a desfășurat în perioada 20 martie – 9 aprilie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în localităţile Fundeni, Chiticeni, Zăpodia şi Secuieni – Protopopiatul Bacău.

Programul pentru anul 2015-2016, în cadrul parteneriatului dintre Biserică și Școală, a venit în sprijinul copiilor proveniți din familii defavorizate, cu statut social și economic scăzut, cu nivel educațional redus, o atenție deosebită fiind acordată cazurilor sociale.

Spre exemplu, la parohia Fundeni în această perioadă a Postului Mare, s-au desfășurat  mai multe evenimente destinate copiilor şi tinerilor. Astfel, în zilele de 20 martie 2016 la Fundeni și 3, 9 aprilie 2016 la Chiticeni, după terminarea Sfintei Liturghii, preotul Alexandru Croitoru a împărțit iconițe, jucării și daruri copiilor.  Nouă copii din localitatea Fundeni și alţi 7 copii din Chiticeni au primit cu bucurie cadourile pregătite, ascultând cu atenţie rugăciunile rostite, dar şi cuvântul de îndemn al părintelui și „încurajare pentru o viaţă curată şi frumoasă acasă, la şcoală sau la biserică, precum și rezultate bune la învățătură”, a subliniat preotul Ciprian Olteanu, de la Biroul de Presă al Eparhiei.

În cadrul programului au fost împărţite haine și cărți, rechizite și obiecte de uz personal.

Comentarii Facebook


Știri recente