Proiect catehetic și social-filantropic la Făgăraș

Parohia Făgăraș II, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Ovidiu Densusianu” și Colegiul Tehnic „Aurel Vijoli”, ambele din Municipiul Făgăraș, au desfășurat zilele trecute Proiectul „Euharistie și Martiriu, lumină a Țării Făgărașului”, după cum informează mitropolia-ardealului.ro

Grupuri de elevi din Făgăraș au ajutat mai multe familii nevoiașe, au aflat mai multe despre Sfânta Spovedanie și Sfânta Euharistie și au studiat viața Sfinților Martiri Brâncoveni.

Mai mulți elevi de la școala specială din cadrul colegiului amintit au confecționat la atelierele proiectului obiecte precum puișori din material textil, figurine din gips și felicitări. Aceste obiecte realizate manual au fost vândute de colegii lor de la învățământul gimnazial în duminica trecută, la Biserica „Sfântul Nicolae” din Făgăraș. Credincioșii au avut posibilitatea să admire în aceeași zi și o expoziție de desene legate de viața domnitorului Constantin Brâncoveanu și a familiei sale. „Cu banii strânși în biserică” elevii și profesorii însoțitori au cumpărat alimente și fructe, pe care le-au oferit mai apoi unor familii nevoiașe, cu mulți copii. Copiii au adus o bucurie în inimile primitorilor, iar mulțumirea sufletească a micilor dăruitori a fost pe măsură”, a spus Protopopul de Făgăraș 1 și paroh la biserica amintită, părintele Marcel Dobrea.

Modele de viețuire creștină

Tot în cadrul aceluiași proiect, la Colegiul Tehnic”Aurel Vijoli” s-a desfășurat încă o activitate religios-culturală. În capela școlii, un sobor de preoți a oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, iar la momentul potrivit, s-au împărtășit mai mulți elevi și cadre didactice. În cuvântul de învățătură, protopopul Marcel Dobrea a vorbit despre importanța Spovedaniei și Împărtășaniei și a menționat că manifestarea are loc sub semnul Anului Sfintei Euharistii și a Sfinților Martiri Brâncoveni. La simpozionul care a urmat, elevi și profesori de la liceele din oraș au dezbătut tema ” Sfinții Brâncoveni, modele de viețuire creștină”. Două grupe de elevi au prezentat cu ajutorul mijloacelor media pe mucenicii pătimitori din punct de vedere istoric si cultural, iar profesoara Ileana Pandrea a subliniat aspecte din viața lor religioasă. În final, s-a dezvoltat subiectul „Euharistie și Martiriu: Sfinții Brâncoveni, modele de viețuire creștină”, titlu care a dat numele proiectului de la Făgăraș . „S-a remarcat în prelegeri că Sfinții Brâncoveni constituie modele adevărate pentru tinerii de azi, care au atâta nevoie de modele în viață. De asemenea, s-a spus că este meritoriu faptul că tinerii elevi pot fii preocupați de un asemenea subiect”, a mai spus părintele Dobrea.

Simpozionul a mai scos in evidență actualitatea martiriului Sfinților Brâncoveni, în legătură cu persecuțiile îndurate de creștinii de azi în țări ca Siria, Africa de Sud, Coreea de Nord, Iran, Irak, etc.

Amintim că Municipiul Făgărașul și întreaga Țară a Făgărașului se află sub ocrotirea Sfinților Martiri Brâncoveni, pentru că aici se află două mari ctitorii ale acestora, Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus și Biserica „Sfântul Nicolae” din oraș.

Comentarii Facebook


Știri recente