Programul slujirii ierarhilor în Duminica Învierii fiului văduvei din Nain

Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji în data de 9 octombrie 2022, în Duminica Învierii fiului văduvei din Nain, după următorul program, transmis de Eparhii prin intermediul Radio Trinitas:

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va sfinți pictura Bisericii „Sf. Antonie cel Mare” și „Sf. Ioan Casian Romanul” din Capitală împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji la Mănăstirea Varatec împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cu Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, cu Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, cu Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, și cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la Biserica „Sf. Ioan Evanghelistul” din Făgăraș, județul Braşov.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji la Parohia Muntele Rece, județul Cluj.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Biserica „Sf. Ilie” din Gornăcel, comuna Schela, judeţul Gorj.

Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va sluji la Paraclisul Mitropolitan din Chișinău, Republica Moldova.

Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, va sluji împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Porfirie al Serbiei la Catedrala Sârbă „Sfântul Sava” din Paris, Franța, cu ocazia întronizării noului episcop sârb de la Paris, Preasfințitul Iustin.

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji la Parohia „Sf. Ap. Bartolomeu” din Frankfurt pe Main, Germania, împreună cu Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului.

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul celor două Americi, va sluji la Parohia „Sf. Treime” din Victor, New York, Statele Unite ale Americii.

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Biserica „Sf. Cuv. Parascheva” din Lăpugiu de Sus, județul Hunedoara.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuţilor, va sluji la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji la Parohia Luduş III, protopopiatul Luduș., județul Mureș.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Parohia „Sf. Trei Ierarhi” din Videle împreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, cu Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, cu Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, și cu Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix.

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, va sluji la Parohia Valea Nehoiașului, județul Buzău.

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Galați.

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji la Biserica „Intrarea Domnului în Ierusalim” a Parohiei Arad-Grădiște II, din Municipiul Arad.

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji la Parohia Bârza, județul Caraș-Severin.

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji la Parohia Sânlazăr, județul Bihor.

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, va sluji la Parohia Aciua, județul Satu Mare.

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji la Parohia Românași, județul Sălaj.

Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji la Biserica „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” a filiei Căinelu de Jos, județul Hunedoara.

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Italiei, va sluji la Paraclisul „Schimbarea la Față” al Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Roma, Italia.

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, va sluji la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Madrid, Spania, împreună cu Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Europei Occidentale și Meridionale,  și cu Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Italiei.

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, va sluji la Biserica Paraclis Episcopal „Nașterea Maicii Domnului” din Copenhaga, Regatul Danemarcei.

Preasfințitul Mihail, Episcopul Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Parohia „Sf. Ap. Toma” din suburbia Narre-Warren/ Dandenong, Melbourne, Australia.

Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Canadei, va sluji la Mănăstirea Văratic, județul Neamț.

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sluji la Catedrala Patriarhală.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, va sluji la Parohia Căianu Mare, județul Bistrița-Năsăud.

Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, va sluji la Parohia Checea Română, județul Timiș.

Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Parohia Leordina Râu, județul Maramureș.

Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei, va sluji la Parohia „Sf. Cuv. Dimitrie Basarabov” din Sevilla, Spania.

Foto credit: Arhiva Doxologia.ro / Oana Nechifor

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente