Programul slujirii ierarhilor în Duminica a șaptea după Paști

În Duminica a șaptea după Paști, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas:

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârși slujba de sfințire și va participa la Sfânta Liturghe oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, la Biserica „Maica Precista” din Ploiești.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va săvârși Sfânta Liturghie și va sfinți așezământul social din parohia Ghigoiești, comuna Ștefan cel Mare, județul Neamț.

Înaltpreasfințitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la biserica „Buna Vestire” din Daia, judetul Sibiu.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Unirea, județul Bistrița-Năsăud.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” și „Sf. Ier. Nectarie de la Eghina” din Parohia Căpinteni, judeţul Gorj.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji la Parohia Bichighi (orașul Făget), județul Timiș.

Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va sluji la Paraclisul Mitropolitan din Chișinău.

Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, va sluji la Catedrala Patriarhală împreună cu Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix.

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji în Parohia „Sfânta Cuv. Parascheva de la Iași” din Bamberg, Germania.

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji în parohia „Sfinții Apostoli” din Astoria, statul american New York.

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Biserica „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din cartierul constănțean Compozitorilor.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala arhiepiscopală din Suceava.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji în parohia Fărăgău, județul Alba.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji în Parohia Ciorăști, județul Vâlcea.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji în parohia Bucium, județul Neamț.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji în parohia Rotărești, comuna Bascov, județul Argeș.

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, va sluji la Mănăstirea Podul Bulgarului din județul Buzău.

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Galați.

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji în parohia Dud, județul Arad.

Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia.

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji în parohia Soceni, județul Caraș-Severin.

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji în parohia Salonta I, județul Bihor.

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, va sluji la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Curtuiușu Mare, județul Maramureș.

Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji în Parohia Satul Nou, județul Mehedinți.

Preasfințitul Antonie, Episcop de Bălți, va sluji la Mănăstirea Chirilovca, Raionul Florești.

Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, va sluji la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon” – Nou, paraclis patriarhal, din București.

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji la Catedrala episcopală din Slobozia.

Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, va sluji la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc.

Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, va sluji în Parohia Parisești, județul Teleorman.

Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, va sluji la Catedrala episcopală din Slatina, județul Olt.

Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji la biserica „Sf. Arhid. Ștefan” din Războieni, județul Tulcea.

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji în Parohia Fildu de Mijloc, județul Sălaj.

Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji în Parohia Cinciș, județul Hunedoara.

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji în  Parohia „Sf. M. Mc. Procopie” din localitatea Saluzzo, Italia.

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, va sluji în Parohia „Sf. Sfințit Mc. Ignatie Teoforul și Sf. Ier. Victor de Zaragoza” din Utebo, Spania.

Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” – Reședința episcopală din Melbourne, Australia.

Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, va sluji în Parohia „Sf. Ap. Andrei” din Calgary, provincia canadiană Alberta.

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sluji la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Malaxa, din Sectorul 3 al Capitalei.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji în Parohia Țibana, județul Iași.

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, va sluji la Biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Plaiuri, județul Cluj.

Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, va sluji în Parohia „A treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Grasse, Franţa.

Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji la Biserica „Sf. Cruce” din München, Germania.

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, va sluji la Mănăstirea Sihăstria Dragomirnei, județul Suceava.

Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, va sluji la Catedrala Veche din Arad.

Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Schitul „Eroii Revoluției” Văleni, județul Maramureș.

Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, va sluji la Catedrala Episcopală din Deva.

Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, va sluji în Parohia „Sf. Mc. Iuliu Veteranul” din localitatea Rivarolo Canavese, Italia.

Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, va sluji în Parohia „Sf. Ier. Nichifor Mărturisitorul” din Teruel, Spania.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Comentarii Facebook


Știri recente