Programul slujirii ierarhilor de sărbătoarea Soborului Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil

În ziua de cinstire a Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas:

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la slujba Sfintei Liturghii care va fi oficiată la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji la Mănăstirea Agapia, județul Neamț.

Înaltpreasfințitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil” din cartierul Ștrand, Sibiu.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji în Parohia „Sfântul Arhanghel Mihail” din cartierul clujean Mărăști.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din comuna Fărcăşeşti, judeţul Gorj, Protopopiatul Târgu-Jiu Nord.

Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va sluji de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie pe stil vechi în Parohia Tălăiești, raionul Hîncești, Republica Moldova.

Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, va sluji la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din Paris, Franța.

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji la Parohia românească „Pogorârea Sf. Duh, Sfântul Ştefan cel Mare și Sfântul Martin de Tours” din Viena, Austria.

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji la Catedrala „Sfinții Împărați” din Chicago, Statele Unite ale Americii.

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji la Mănăstirea „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavril și Rafail” de la Rimetea, județul Alba.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Mănăstirea Arnota din județul Vâlcea.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji la Paraclisul Reședinței Arhiepiscopale din Roman.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji în Parohia Valea Siliștii din Protopopiatul Câmpulung Muscel.

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, va sluji la Schitul Berca din județul Buzău.

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Mănăstirea „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Metoc din Galați.

Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, va sluji în Parohia „Alexandru Vlahuță” din Protopopiatul Bârlad.

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Reşiţa.

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji la Catedrala Episcopală din Oradea.

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, va sluji în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sighetu Marmației.

Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji în Parohia Izvorul Bârzii, Protopopiatul Drobeta.

Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, va sluji în Parohia Marginea din județul Suceava.

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia.

Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, va sluji la Mănăstirea Războieni, județul Neamț.

Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, va sluji în Parohia Breaza 1 din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Valea Teilor, Protopopiatul Niculițel.

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji în Paraclisul „Sfântul Evanghelist Luca” de la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului.

Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Sântuhalm, Protopopiatul Deva.

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, va sluji la Așezământul Monahal Românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” din Budapesta, Ungaria.

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, va sluji la Catedrala Episcopală din Madrid, Spania.

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji în parohia „Cinstirea Icoanei Maicii Domnului «Floarea neveștejită» și Soborul Sfinților Arhangheli” din Borås, Regatul Suediei.

Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Melbourne, Australia.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Biserica „Parcul Domeniilor” – Cașin, Paraclis Patriarhal, din Protopopiatul Sector 1 Capitală.

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sluji la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Eghina, Grecia.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji la Mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț.

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, va sluji în Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din zona clujeană Valea Chintăului, Protopopiatul Cluj II.

Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, va sluji în Parohia Timișoara Blașcovici din Protopopiatul Timișoara I.

Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji la Biserica „Sfânta Cruce” din München-Aubing, Germania.

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, va sluji în Parohia Stâncuța, județul Suceava.

Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, va sluji la Paraclisul arhiepiscopal „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Arad.

Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, va sluji în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Satu Mare.

Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, va sluji la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” de la Sediul Eparhial din Roma, Italia.

Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, va sluji la Mănăstirea românească „Nașterea Domnului” din Cenicientos, Spania.

Foto credit: Basilica.ro

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente