Programul slujirii ierarhilor de praznicul Înălțării Domnului

De praznicul Înălțării Domnului, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas:

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, va participa la slujba Sfintei Liturghii ce va fi săvârșită la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji la Mănăstirea Neamț, împreună cu Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

Înaltpreasfințitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Sibiu.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji la Mănăstirea „Înălțarea Domnului” de la Muntele Rece, comuna Măguri Răcătău, județul Cluj.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Biserica „Înălțarea Domnului” din Târgu Jiu.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Timișoara.

Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va sluji la Mănăstirea Eroilor din satul Stoianovca, raionul Cantemir, Republica Moldova, împreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji la Catedrala din Nürnberg.

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul celor două Americi, va sluji la Catedrala „Sfinții Împărați” din Chicago, Statele Unite ale Americii.

Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște.

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Biserica „Înălțarea Domnului” de la Mănăstirea Stejaru, județul Constanța.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji la Biserica „Înălțarea Domnului” – Catedrala Mare din municipiul Târgu Mureș.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji în Parohia Înălțarea Domnului din cartierul Ostroveni al municipiului Râmnicu Vâlcea.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji la Biserica „Înălțarea Domnului” din Bacău.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji la Mănăstirea Văratec.

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, va sluji Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău.

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Galați.

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad.

Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Marii Britanii și Irlandei de Nord, va sluji la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”, Stanbridge, Regatul Marii Britanii.

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji la Schitul „Înălțarea Domnului” din Reșița.

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji la Biserica „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cadrul Garnizoanei Oradea.

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, va sluji la Catedrala Episcopală din Baia Mare.

Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin.

Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, va sluji la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul Fălești, Republica Moldova.

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, județul Ialomița.

Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, va sluji la Mausoleul de la Gura Secului din Toplița, județul Harghita.

Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, va sluji la Catedrala „Sfântul Haralambie” din Turnu Măgurele.

Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji în Parohia „Înălțarea Domnului” din Giurgiu.

Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, va sluji  la Catedrala Episcopală din Slatina.

Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji la Biserica „Înălțarea Domnului” de la Mănăstirea Saon, județul Tulcea.

Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, va sluji la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău.

Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji la Catedrala Episcopală din Deva, împreună cu Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, va sluji la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Vârșeț, împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ungariei și cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Italiei, va sluji la Paraclisul „Schimbarea la Față” de la Metocul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Carsoli, Italia.

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, va sluji la Catedrala Episcopală din Madrid, Spania.

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, va sluji în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Potirul Nesecat” din Goteborg, Suedia.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Catedrala Patriarhală.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji la Mănăstirea Golia din Iași.

Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, va sluji în Parohia „Înălțarea Domnului” din Timișoara-Mehala.

Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji la Biserica „Sfânta Cruce şi Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din München, Germania

Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei, va sluji la Mănăstirea „Nașterea Domnului” din Cenicientos, Spania.

Sursă foto: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei


Știri recente