Programul slujbelor de Sfintele Paști în bisericile din Arhiepiscopia Craiovei

În perioada sărbătorilor pascale, în toate bisericile se oficiază slujbe speciale. Astfel, în fiecare seară, de luni până vineri se săvârșește slujba Deniei. Joi se va săvârși Denia celor douăsprezece Evanghelii, iar vineri, 18 aprilie, Denia Prohodirii Domnului, după cum ne-a precizat Diac. Gheorghe Cioiu.

Tot vineri, după slujba Ceasurilor Împărătești, preoții vor scoate Sfântul Epitaf în mijlocul bisericii. La Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, luni, marți și miercuri dimineața se săvârșește Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, joi și sâmbătă dimineața, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, iar sâmbătă seara, de la ora 23.30, Canonul Sfintelor Paști și de la ora 24.00 slujba Învierii Domnului.

În noaptea de Înviere, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei va sluji la Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Duminică, 20 mai și luni, 21 mai, în prima, respectiv, a doua zi a Sfintelor Paști, IPS Irineu va sluji la Paraclisul mitropolitan „Maica Domnului-Dudu” din Craiova, iar marți, 22 mai, va săvârși Sfânta Liturghie la Mânăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Prisaca, de lângă Craiova.

Comentarii Facebook


Știri recente