Programul slujbelor de la Centrul Bisericesc din München cu ocazia hramului

Pentru Centrul Bisericesc Românesc Ortodox din München, anul acesta, ziua sărbătoririi ocrotitorului, 24 septembrie 2013, a Sfântului Cuvios Siluan Atonitul este una cu totul deosebită. În ziua hramului, credincioșii prezenți vor avea ocazia de a se închina la un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Siluan Atonitul, dar și la un fragment din Lemnul Sfintei Cruci.

„Anul acesta avem bucuria ca pentru sărbătoarea Sfântului să putem primi o raclă cu o părticică din moaștele Cuviosului Siluan, pe care am primit-o în dar de la Mănăstirea Sf. Panteleimon (Rusicon) din Sfântul Munte Atos cu ocazia pelerinajului de anul trecut. De asemenea, avându-se în vedere faptul că viitoarea noastră biserică va avea ca hram și sărbătoarea <i>Înălțării Sfintei Cruci</i>, am primit în dar de la Mănăstirea <i>Sfânta Cruce</i> din Elveția o bucățică din Lemnul Sfintei Cruci. Aceasta a fost așezată într-o cruce de binecuvântare frumos lucrată, căreia ne vom putea închina cu același prilej”, a precizat Preasfințitul Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului.

Programul slujbelor și manifestațiilor prilejuite de sărbătorirea din acest an a hramului Centrului Bisericesc din Munchen va începe marți, 24 septembrie, și se va încheia duminică, 29 septembrie, după cum urmează:

În ziua de sărbătorire a Sfântului Cuvios Siluan Atonitul, <b>Marți, 24 septembrie 2013</b>, între orele 21:30 – 00:30, programul va fi următorul:

Priveghere cu Sf. Liturghie în cinstea Sf. Siluan Atonitul, la Capela Sf. Siluan (Paul-Heyse-Str. 19, 80336 München, U4/U5-Theresienwiese sau Hauptbahnhof). În cadrul acesteia, binecuvântarea credincioșilor cu o cruce frumos lucrată, conținând o părticică din Lemnul Sfintei Cruci, dăruită Centrului nostru Bisericesc din München de Schitul Sf. Cruce (Eremo Santa Croce) din Elveția prin bunăvoința starețului acesteia, Părintele Gabriel Bunge, și închinare la racla recent lucrată, conținând o părticică din Moaștele Cuviosului Siluan, primite în dar de la Mănăstirea Sf. Panteleimon din Sf. Multe Atos. Crucea de binecuvântare, cât și răclița au fost lucrate prin osârdia Preacuviosului Protosincel Matei Bilauca, starețul Mănăstirii „Duminica Sfinților Români” de la Șinca Nouă, care se va ruga împreună cu noi la priveghere, fiind prezent în continuare la toate ceremoniile legate de hram.

<b>Joi, 26 septembrie 2013</b>, când Biserica Ortodoxă Română sărbătorește pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab va fi oficiat de la ora 18:00 Sfântul Maslu cu sobor de preoți, la Capela Sfântul Siluan (Paul-Heyse-Str. 19, 80336 München, U4/U5-Theresienwiese sau Hauptbahnhof). Închinare la Sfântul Lemn al Cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, precum și la racla cu sfintele moaște.

<b>Duminică, 29 septembrie 2013</b>, va fi oficiată între orele 10:00-12:30 Sfânta Liturghie arhierească, în sobor de preoți avându-i în frunte pe ÎPS Mitropolit Serafim, Mitropolitul Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord și pe PS Episcop Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, în biserica Alte Haidhauser Kirche (Kirchenstr. 37, 81675 München, U4/U5-Max-Weber-Platz). În cadrul acesteia se vor adresa rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu pentru toate darurile primite, iar credincioșii vor fi binecuvântați din nou cu Crucea conținând părticica din Lemnul Sfintei Cruci.

Între orele 13:30 – 16:30 se va desfășura agapa praznicală, în cadrul căreia cei prezenți vor avea posibilitatea angajării la programul de finanțare a noii biserici și a așezământului bisericesc din München, care va avea ca hram „Înălțarea Sfintei Cruci” și Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, în sala „Kolpinghaus” (Kirchenstr. 6, 81675 München, U4/U5-Max-Weber-Platz).

Comentarii Facebook


Știri recente