Program artistic-religios la Grădinița P.P. „Palatul Fermecat” din Arad

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc joi, 07 aprilie 2016, un program artistic-religios la Grădinița P.P. Palatul Fermecat din Arad, după cum ne-a precizat Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial, coordonator de proiect.

De asemenea, unității preșcolare i-au fost dăruite, ca material didactic religios, 430 de exemplare din cartea Săptămâna Patimilor, Carte de colorat. Lucrarea a fost tipărită cu sprijinul Consiliului Județean Arad și a Centrului Cultural Județean Arad.

Cei mai mari preşcolari i-au încântat pe cei mai mici, precum şi pe invitaţii lor, părinţi, bunici, fraţi mai mici sau mai mari cu un program artistic. Prezentarea scenetei Îngerașii, sub coordonarea doamnei Sida-Florica Maxa, a adus multă bucurie în sufletele copiilor, care au fost atenți la versurile micilor interpreți, în timp ce coregrafia și coloana sonoră au captat atenția tuturor celor prezenți. Iar Feedback-ul s-a văzut în dailogul ulterior cu cei mici despre semnificația și învățătura scenetei Îngerașii în lumea copiilor. La programul artistic-religios au participat educatoarele din unitate, dar şi doamna director Florea Margareta, care se implică în multe activități educativ-creștine în viața unității de învățământ.

Comentarii Facebook


Știri recente