În perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, la Catedrala din Huși, se va desfășura o serie de cateheze intitulată „Preînchipuirile și prorociile veterotestamentare referitoare la Născătoarea de Dumnezeu”.
Vor fi prezentate prorociile din Cartea Facerii, Cartea Ieșirii, Numerii, Cartea Judecătorilor și Psalmi, Pildele lui Solomon, profețiile prorocilor Isaia, Osea, Iezechiel, Avacum și Sofonie.
Catehezele se vor desfășura zilnic, după oficierea Paraclisului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Protosinghelul Dositei Gorbachevskiy, eclesiarhul Catedralei Episcopale din Huși, a explicat tematica celor 11 întâlniri.
„Astfel, avem prorocia prin care se vestește zdrobirea diavolului și faptul că acesta va fi zdrobit de «sămânța femeii», femeia fiind Maica Domnului. După unii Sfinți Părinți, Eva a fost prima prefigurare veterotestamentară a Maicii Domnului, aceasta din urmă fiind numită a doua Evă”.
Postul Adormiri Maicii Domnului a început vineri și va dura până în data de 15 august.
Sursă foto: Episcopia Hușilor





