Profesorii de Religie din judeţul Gorj au dedicat luna mai întâlnirilor metodice

Profesorii de religie din judeţul Gorj participă, în perioada 5 – 26 mai, la o serie de cercuri metodice pentru disciplina Religie, organizate online.

Primul cerc metodic, pentru nivelul gimnazial, a avut loc în data de 5 mai, la Şcoala Gimnazială „Alexandru Ştefulescu” din Târgu Jiu. Profesoara Floarea Cornescu a prezentat activităţile extracurriculare la orele de religie și a susținut referatul „Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României”.

La cercul metodic a fost susținută și o lecție deschisă, în format online, cu elevii din clasele a III-a și a V-a.

Cercul metodic din 12 mai a fost susținut cu profesorii Liceului cu Program Sportiv Târgu Jiu. Părintele Director Anghel Nicolae Păunescu a prezentat un referat despre Anul omagial 2021, iar profesorul Marian Emanoil Păun a predat online la clasa a XII-a lecția „Oameni de cultură români – promotori ai credinţei creştine; Părintele profesor Dumitru Stăniloae”.

La cercurile metodice participă și Părintele Profesor Neofit Stănciulescu, Inspector județean pentru disciplina Religie, Părintele Gabriel Sorescu, Consilier la Sectorul Învăţământ, Activităţi cu Tineretul şi Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei, şi Părintele Diacon Adrian Lupu, Inspector la Biroul Învăţământ.

Următoarele cercuri metodice din judeţul Gorj vor avea loc în data de 19 mai, la Liceul Teoretic Novaci, şi în data de 26 mai, la Şcoala Gimnazială „Nicolae Tomovici Plopşor” din localitatea Plopşoru.

Foto credit: Mitropolia Olteniei

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…