Profesorii de religie din Iași cumpără tablete pentru elevii fără posibilități

Elevii sunt nevoiți ca acest sfârșit de an școlar să-l petreacă în mediul online, participând la ore prin intermediul platformelor de videoconferință. Din păcate, o bună parte din ei nu au acces la tehnologie sau la internet, iar șansa de-a lua parte la orele de curs este foarte redusă. Profesorii de religie ortodoxă din județul Iași au decis să-i sprijine.

Aproximativ 10.000 de lei s-au colectat până în prezent prin proiectul intitulat „Dăruiesc și dobândesc”.

„Proiectul nostru «Dăruiesc și dobândesc» este o activitate filantropică, de voluntariat, iar noi, profesorii de religie, suntem obișnuiți cu astfel de activități”, a declarat pentru Doxologia Prof. Denisia Elena Mănoiu, inspector pentru religie, ISJ Iași.

„Din acest fond vom achiziționa tablete pentru câțiva copii defavorizați, care chiar își doresc să poată lucra de acasă, însă condițiile financiare sau problemele de sănătate nu le dau posibilitatea să învețe așa cum își doresc”.

„Mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat să realizăm acest proiect, ne propunem să facem acest lucru și în viitor, vrem să monitorizăm ceea ce-am făcut până acum – profesorii care au propus copiii pentru a beneficia de aceste tablete vor monitoriza activitatea lor, pentru ca darul nostru să-și atingă menirea până la capăt”.

Profesorii de religie intenționează să-i ajute pe copii să-și poată achiziționa și cartele sau abonamente de internet.

Foto: arhiva Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente