Profesori de Religie din toată țara au participat, în perioada 29 iulie – 2 august 2024, la Școala de vară a profesorilor de Religie găzduită de Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.
Printre invitații evenimentului s-au numărat Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, Preasfințitul Părinte Daniel Stoenescu, prof. univ. dr. Mihai Himcinschi, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, și prof. Vasile Timiș, Inspector General pentru Disciplina Relige.
Părintele Mitropolit Laurențiu i-a sfătuit pe participanți să le transmită elevilor dragoste pentru Biserică prin puterea exemplului personal, asemănând slujirea lor la catedră cu cea a preoților la altar.
Evenimentul a reunit profesori de Religie și alte discipline de la mai multe școli și licee din țară, cadre didactice de la Facultățile de Teologie Ortodoxă din Sibiu, Cluj-Napoca și Alba Iulia, precum și reprezentanți ai inspectoratelor școlare județene.
Scopul manifestării, care a ajuns anul acesta la a treia ediție, este să sprijine profesorii să-și îmbunătățească activitatea didactică prin schimb de experiență.
Foto credit: Mitropolia Ardealului
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews