Prof. Remus Rus a primit Ordinul Crucea Bucovinei, cea mai înaltă distincție pentru mireni a Arh. Sucevei și Rădăuților

Profesorul Remus Rus, specialist în istoria și filosofia religiilor, a primit vineri din partea Arhiepiscopului Calinic Ordinul Crucea Bucovinei, cea mai înaltă distincție pentru mireni a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, „pentru remarcabila activitate dedicată Bisericii și Comunității”.

Distincția i-a fost înmânată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, după ce prof. Remus Rus a susținut conferința „Iubirea de frumos și înțelepciune, calea spre desăvârșire”.

A urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri în cadrul căreia au fost discutate diverse teme din sfera teologică și a istoriei religiilor.

Invitatul le-a împărtășit celor prezenți din experiența dobândită în diferitele perioade ale vieții sale, ca student ori doctorand în țările europene, ca profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității București sau cercetător, raportându-se totodată la rolul de creștin.

În timpul evenimentului a avut loc și lansarea celui de-al doilea volum din Filocalia siriacă, semnat de renumitul profesor.

Întâlnirea, organizată de Sectorul Cultural al Centrului Eparhial Suceava, a avut loc în Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Municipiul Rădăuți și a fost transmisă live pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…