O copie a Icoanei Maicii Domnului Prodromița va ajunge sâmbătă, 2 august, la românii din Ontario, cu ocazia pelerinajului de vară organizat de Mănăstirea Mono. La eveniment va participa renumitul protopsalt grec Evanghelos Gkikas, care va oferi răspunsurile la strană în timpul Sfintei Liturghii.
Pentru a continua pelerinajele organizate de 3 ani, părintele stareț Policarp a anunțat că anul acesta va fi adusă pentru prima dată o copie a celei mai cinstite icoane românești a Maicii Domnului.
„Copia Icoanei Maicii Domnului Prodromița va fi adusă de la Parohia „Sf. Dimitrie cel Nou” din Montréal”, a transmis pentru Basilica.ro ierom. Policarp, starețul mănăstirii.
Program
Programul pelerinajului va începe sâmbătă, 2 august, la ora 8:30 cu primirea Icoanei „Prodromița”, urmată la 8:45 de Acatistul și Canonul Maicii Domnului. De la ora 10:00 va fi oficiată Sfânta Liturghie, iar la 11:30 va avea loc o procesiune în jurul mănăstirii. Ziua de rugăciune se va încheia cu o agapă frățească, programată la ora 12:00.
Sfânta Liturghie va fi oficiată de părintele Dragoș Giulea și părintele Ioan Causu. Răspunsurile la strană vor fi oferite de invitați speciali: protopsaltul Evanghelos Gkikas din Grecia, psaltul Andrei Ghebaru (Grupul Psaltic Tronos România) și Mădălina Enache (Cantorum Byzantion, Canada).
„Și noi, aici, departe de casă, din Mono, Canada, la Mănăstirea Românească, ne alăturăm mănăstirilor din România, precum Nicula, Izbuc etc., pentru al treilea an consecutiv, cu un pelerinaj în cinstea Icoanei făcătoare de minuni Gherontissa, a cărei copie se află în patrimoniul sfintei noastre mănăstiri”, a transmis ierom. Policarp.
Foto credit: Holy Cross Orthodox Monastery – Mono / Facebook






