Procesiuni și slujbe de noapte la hramul Mănăstirii Nicula (Program)

Mănăstirea Nicula își va serba hramul de Adormirea Maicii Domnului, ocazie cu care sunt organizate mai multe manifestări religioase.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a anunțat programul hramului într-un comunicat de presă.

Manifestările dedicate hramului vor debuta cu tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”, care amintește de minunea făcută de icoana Maicii Domnului din patrimoniul așezământului monahal.

Procesiunea va începe luni, de la ora 12:00, de la Biserica „Sfântul Nicolae” din parcul central al orașului Gherla și va continua pe jos până la biserica de lemn din incinta Mănăstirii Nicula.

Pelerinajul va fi condus de Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului împreună cu Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale însoțiți de un sobor de arhierei, preoți și diaconi.

De la ora 18.00, pe altarul exterior al așezământului monahal va fi săvârșită slujba Vecerniei Mari și a Litiei, iar de la ora 22:00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică și va fi săvârșită Slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului. Toate aceste slujbe de priveghere vor culmina cu procesiunea de la miezul nopții.

În ziua praznicului, de la ora 9:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie și va rosti predica.

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului îndeamnă pelerinii care vor participa la manifestările prilejuite de hram să păstreze curățenia pe toată perioada desfășurării activităților.

Foto credit: Arhiepiscopia Clujului / Darius Echim

Comentarii Facebook


Știri recente