Procesiunea cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava s-a încheiat marți, după două zile în care credincioșii din județul Suceava și-au întâmpinat ocrotitorul.
În seara zilei de luni, racla a fost dusă la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Gura Humorului, unde au rămas pe parcursul nopții.
Cu acest prilej, Episcopul vicar Damaschin Dorneanul al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, i-a îndemnat pe cei prezenți să petreacă timpul în priveghere și rugăciune: „Să se unească rugăciunile dumneavoastră cu cele ale îngerilor, care tot timpul Îl laudă pe Dumnezeu”.
„Plecând de aici, să țineți minte că, în acest an, Sfântul Ioan v-a binecuvântat pe dumneavoastră, pe cei dragi pe care îi purtați în rugăciune și, atunci când vă va fi greu, să vă ridicați inimile în rugăciune către Sfântul care a binecuvântat, prin poposirea lui în această catedrală, cu mila lui Dumnezeu”.
Un itinerariu bogat
În cea de-a doua zi, racla a fost purtată prin mai multe comunități din nordul județului Suceava.
Itinerariul procesiunii a inclus localitățile Pârteștii de Sus, Botoșana, Cajvana, Solca, Clit, Marginea, Horodnic de Sus, Voitinel și Vicovu de Jos.
În cadrul manifestării, sfintele moaște au ajuns și la Mănăstirea Sihăstria Putnei și Mănăstirea Putna, unde a fost săvârșit Acatistul Sfântului Ioan cel Nou. Printre așezămintele monahale aflate în program s-a aflat și Mănăstirea Bogdana din Rădăuți.
Părintele Constantin Oprea, protopop de Rădăuți, a subliniat participarea numeroasă a credincioșilor.
„Sfântul a adunat lume multă de la orele dimineții, oamenii venind și închinându-se și cinstindu-și cu adevărat ocrotitorul. De la cei mici, de la prunci, până la cei mai în vârstă, au venit și s-au închinat cu evlavie, cu credință și cu dragoste”, a declarat protopopul pentru Trinitas TV.
Evlavia credincioșilor
La rândul său, părintele Aurel Goraș, protopop de Câmpulung Moldovenesc, a explicat că procesiunea a reunit numeroși suceveni, indiferent de starea vremii.
„Peste tot, Sfântul a fost întâmpinat de o mare mulțime de credincioși cu flori. Chiar dacă timpul a fost mai puțin prielnic, în multe locuri a plouat, totuși evlavia credincioșilor pentru moaștele Sfântului Ioan cel Nou a rămas neștirbită”.
La finalul programului procesiunii, cele peste 50 de parohii, mănăstiri, unități medicale și așezăminte sociale incluse în itinerar au primit câte un hrisov din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, prin care a fost consemnată trecerea sfintelor moaște prin fiecare comunitate.















