Procesiune cu moaștele Sf. Chiriachi la Huși: Sfânta este frumusețea spirituală a Episcopiei Hușilor, a spus PS Ignatie

Mâna stângă a Sf. M. Mc. Chiriachi a fost purtată în procesiune la Huși duminică seară, în ajunul hramului Catedralei Episcopale din oraș.

Slujba Vecerniei Mari și a Litiei a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, căruia i s-a alăturat în slujire, la momentul Litiei, și Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul Irlandei și Islandei.

Din sobor au mai făcut pare părinții consilieri de la Centrul Eparhial din Huși, părinții protopopi și numeroși alți clerici din cuprinsul eparhiei. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonat de Arhid. Cosmin Vlăduț Mironescu.

Despre frumusețea duhovnicească

PS Ignatie a oficiat slujba Vecerniei unite cu Litia la Catedrala Episcopială din Huși duminică, 6 iulie 2025. Foto: Episcopia Hușilor

„Una dintre trăsăturile dominante ale Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi a fost frumusețea ei spirituală, care s-a văzut și pe fizionomia feței ei”, a spus Preasfințitul Părinte Ignatie la finalul slujbei.

Ierarhul a amintit rugăciunea sfintei făcută înainte de martiriu, când i-a cerut Domnului să-i dăruiască locuirea alături de El, Care este „Frumusețea cea negrăită”.

Preasfinția Sa a făcut trimitere și la un verset din Psalmul 26, în care psalmistul cere să locuiască în casa Domnului, ca să vadă frumusețea Lui, precum și la o scriere a Sf. Ioan Gură de Aur despre moaștele sfinților, „care se ating chiar și de suflet”, conform sfântului.

„Așa este pentru noi Sfânta Mare Muceniță Chiriachi – frumusețea spirituală, prin excelență, a Episcopiei și a județului nostru”, a subliniat Preasfințitul Părinte Ignatie.

Episcopul Hușilor a încheiat cu un îndemn la urmarea frumuseții sfinților prin viața noastră: „Toți să fim niște purtători de frumusețe spirituală, venită de la Domnul nostru Iisus Hristos, așa cum a fost și este, prin moaștele ei, Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, a spus Părintele Episcop Ignatie.

Procesiune amplă pe străzile orașului

Slujba a fost urmată de o amplă procesiune cu moaștele Sf. Chiriachi pe străzile orașului Huși. Foto: Episcopia Hușilor

După slujbe, cei doi ierarhi au condus procesiunea pe străzile Hușilor. Aceasta a durat aproximativ două ore, reunind numeroși credincioși de toate vârstele.

„Sunt profund impresionat de dragostea și râvna dumneavoastră – aproape două ore de procesiune, momente de rugăciune pline de nădejde pentru fiecare dintre noi, pentru că Sfânta Chiriachi, ocrotitoarea Episcopiei Hușilor, s-a deplasat în seara aceasta în orașul dumneavoastră”, a spus Preasfințitul Părinte Nectarie la final.

„Sfânta Chiriachi merge înaintea vieții noastre, pentru că, atunci când avem pe cineva drag, care ne dă o certitudine că suntem bine, nu avem cum să ne îndoim că ar putea să fie altfel, iar lucrul acesta l-am văzut cu toții în această seară.”

La Litie și procesiune a participat și PS Nectarie, Episcopul Irlandei și Islandei (stânga sus). Foto: Episcopia Hușilor

Preasfințitul Părinte Ignatie le-a mulțumit participanților, autorităților și tuturor celor care au contribuit la organizare.

„Eu nu vă doresc decât atât – să ajungem să fim îndrăgostiți de frumusețea cea veșnică, de frumusețile spirituale, așa cum a fost îndrăgostită Sfânta Mare Muceniță Chiriachi – frumusețea, prin excelență, a Episcopiei Hușilor”, a spus Episcopul Hușilor.

Programul hramului

Programul hramului continuă luni la Huși cu Sfânta Liturghie din ziua de pomenire a sfintei, oficiată de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale împreună cu Episcopii Ignatie și Nectarie. Slujbele sunt transmise în direct pe pagina de Facebook a Episcopiei Hușilor.

Pe tot parcursul sărbătorii, credincioșii pot cinsti moaștele Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel și ale Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna.


Mâna stângă a Sf. M. Mc. Chiriachi a fost adusă la Catedrală de Episcopul Iacov Stamati al Hușilor în 1787.

Foto credit: Episcopia Hușilor


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…