Procesiune cu icoane și sfințire de troiță în satul Iucșa

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în parohia Iucșa, Comuna Bozieni, protopopiatul Roman, a avut loc duminică 8 septembrie 2013, o procesiune cu icoane în cinstea nașterii Maicii Domnului, potrivit epr.ro.

Această manifestare a credincioșilor din parohia Iucșa a avut drept scop premărirea Născătoarei de Dumnezeu dar și creearea unei punți spirituale între Biserica parohială cu hramul Sf Mare Mucenic Dimitrie și noua troiță construită. Acestă troiță poartă hramul sfinților taumaturgi Sf Nectarie și Sf Efrem cel Nou și a fost ridicată cu sprijinul familiei Lupu Viorel și Violeta, fii ai satului, la îndemnul și sub coordonarea P.C. Pr. Căpraru Cristinel.

Slujba de sfințire a fost oficiată de către P.C. Pr. Munteanu Dragoș Alexandru, protopop al protopopiatului Roman, împreună cu un sobor de preoți din satele învecinate. Cu această ocazie, P.C. Pr. Protopop Munteanu Dragoș a oferit ctitorilor câte o disticție de vrednicie din partea Ierarhului.

Comentarii Facebook


Știri recente