Procesiune cu icoana Sf. Antonie la Curtea Veche

În fiecare an, la 17 ianuarie, Biserica Sfântul Antonie – Curtea Veche, Paraclis Patriarhal își sărbătorește ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare.

Sărbătoarea hramului a început din această seară cu procesiunea ce a purtat icoana făcătoare de minuni a Sfântului Cuvios Antonie cel Mare până la locul unde s-a aflat biserica Sfântul Anton ce a ars în incendiul din anul 1847. Acesta este al treilea an când se săvârșește această procesiune. Aici, s-a oficiat Acatistul Sfântului Antonie cel Mare de către un sobor de preoți și diaconi. La final, părintele Nicolae Dascălu, Coordonatorul Centrului de Presă BASILICA, a adresat un cuvânt de învățătură celor prezenți.

După slujba Acatistului s-a mers din nou, în procesiune, la Biserica Domnească, iar icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare a fost așezată spre închinare.

Sute de credincioși au participat la manifestările din această seară care au continuat cu săvârșirea, în sfântul locaș, a Slujbei Vecerniei unită cu Litia.

***

Biserica Domnească de la Curtea Veche – Paraclis Patriarhal cu hramurile Buna Vestire și Sfântul Cuvios Antonie Cel Mare a fost zidită de domnitorul Mircea Ciobanul în anul 1559. A fost edificată și zugrăvită de Petru cel Tânăr sub îndrumarea doamnei Chiajna. Sfântul Antonie a devenit ocrotitorul bisericii Sfântul Anton – Curtea Veche după incendiul din 23 martie 1847 când Biserica Sfântul Anton – Pușcărie din apropierea Bisericii Domnești a ars în întregime de unde a fost salvată în chip minunat Icoana făcătoare de minuni ce se află în Biserica Domnească de la Curtea Veche.

Comentarii Facebook


Știri recente