Pro Vita Iași își propune să extindă sprijinul pentru studii oferit copiilor din familii numeroase

Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor și-a propus să-și extindă programul de burse pentru copiii proveniți din familii numeroase de la 65 la 100 de beneficiari.

„În Proiectul de susținere la studii sunt înscriși atât elevi, cât și studenți care provin din familii cu peste șapte copii. Sunt tineri excepționali, cu rezultate foarte bune la învățătură, tineri talentați la muzică, desen, dans, tineri care doresc să contribuie la schimbarea în bine a societății”, a explicat Maria Ioana Dumitrașcu, referent al Departamentului Pro Vita al eparhiei Iașilor.

„Anul acesta i-am întrebat ce meserii ar dori să urmeze și avem de la antreprenori la avocați, arhitecți, asistenți medicali, medici, asistenți sociali, psihologi, chimiști, profesori, educatori, coregrafi, diplomați, ingineri, programatori, pictori, piloți, soldați, stewardese, preoți, polițiști. Toți au aspirații înalte și au încrederea că muncind pot deveni ceea ce și-au propus”, a adăugat ea.

Fiecare bursă are valoarea de 200 de lei pe lună și acoperă nevoi de bază: rechizite, îmbrăcăminte, transport, cazare, pachețel pentru școală; dar și cursuri de limbi străine, meditații și pregătiri pentru admiterea la facultate.

Pentru a susține mai mulți copiii în următorul an școlar, Pro Vita Iași a lansat o campanie de strângere de fonduri care a început de Ziua Copilului și se desfășoară pe tot parcursul lunii iunie.

Pro Vita Iași publică regulat pe pagina de Facebook filmări cu mărturii ale tinerilor beneficiari:

Prin Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sf. Stelian”, Pro Vita Iași oferă sprijin familiilor numeroase din eparhie.

Donează

RO08CECEIS1030RON1014342 – Lei
RO68CECEIS10C1EUR1103231 – Euro
Cod SWIFT: CECERO
Banca: CEC Bank
Titular: Mitropolia Moldovei și Bucovinei
CIF: 5334656
Detalii plată: susținere studii

Foto credit: Facebook / Pro Vita Iași

Comentarii Facebook


Știri recente

Muzeu băcăuan dedică o expoziție Mănăstirii Bogdana de pe Valea Trotușului, unde a fost stareț Sf. Teodosie de la Brazi

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a inaugurat joi expoziția foto-documentară „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”. Au fost expuse fotografii, manuscrise, documente, obiecte liturgice și de cult și icoane, precum și…