Priveghere: PS Sofian le-a vorbit pelerinilor Sfântului Dimitrie despre pelerinajul românilor din Austria

Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, a oficiat sâmbătă seară, la Catedrala Patriarhală, slujba privegherii spre sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.

Cu această ocazie, PS Sofian le-a vorbit pelerinilor Sfântului Dimitrie despre pelerinajul românilor din Austria, la Kufstein.

„Îmi place să spun că în luna octombrie avem trei pelerinaje ale noastre, ale românilor. Îl avem pe cel de la Iași, la Sfânta Parascheva, îl avem pe cel de aici de la București, în Muntenia, la Sfântul Dimitrie cel Nou, și pentru cei din Ardeal sau din diaspora, îl avem pe cel de la Kufstein, la Sfinții Mărturisitori Ardeleni”.

Sute de români s-au rugat sâmbăta trecută Mărturisitorilor Ardeleni la Kufstein, locul în care au murit pentru credința lor Sfinții Visarion Sarai, Oprea Nicolae, Ioan din Galeş și Moise Măcinic din Sibiel.

„În cadrul cuvântării pe care a ținut-o sâmbătă acolo, Părintele Mitropolit Serafim a spus un cuvânt excepțional, a spus că locul acela, la Kufstein, locul pătimirii Sfinților Ardeleni, este cel mai sfânt loc din Arhiepiscopia noastră datorită însemnătății pe care o au acești Sfinți Ardeleni pentru noi toți, îndeosebi pentru noi, cei care trăim acolo, departe de țară, dar căutând să fim în comuniune cu țara, în comuniune cu Sfinții și cu toți credincioșii de aici”, a mărturisit Preasfinția Sa.

Locuri sfinte

„Și, plecând de la acest gând, aș îndrăzni să spun că cel mai sfânt loc din țara noastră, din România, este acesta de aici, pe care ne găsim acum”.

„Este un loc care concentrează atât o sfințenie care vine din trecut – de la toți sfinții aceștia ale căror sfinte moaște se găsesc spre închinare și nu numai ale lor, ale tuturor sfinților pe care îi cinstim în Biserica Ortodoxă”, a explicat ierarhul.

„Deci, este o sfințenie care vine din trecut, care este prezentă, dar este și o sfințenie a chemării noastre, a chemării fiecăruia dintre noi. Fiecăruia, Dumnezeu ne spune, de fiecare dată când venim aici: Scoate-ți încălțămintea, că locul pe care stai este pământ sfânt. Ce înseamnă asta pentru noi? Înseamnă să privim cu mare evlavie, să privim cu mare atenție spre Dumnezeu și spre sfinții pe care îi cinstim, să înțelegem, să încercăm să înțelegem ce au să ne spună ei nouă”, a subliniat PS Sofian.


Cu privegherea de sâmbătă seara, a debutat sărbătoarea liturgică a Sfântului Dimitrie cel Nou. Duminică, Liturghia va fi oficiată de Patriarhul României împreună cu Arhiepiscopul Ciprului și mulți alți ierarhi.

Mii de credincioși participă la pelerinajul de la București, capitala țării fiind în acest an gazda cinstitului cap al Sfântului și Dreptului Lazăr, adus din Cipru. Timpul de așteptare sâmbătă seară era de aproximativ zece ore.

Vezi mai multe imagini în Secțiunea Foto.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu


Știri recente