Priveghere în cinstea Sfinților Atanasie și Chiril la Mănăstirea Copou

Credincioșii din orașul Iași au participat aseară la slujba Privegherii din Biserica „Sfinții Atanasie și Chiril” a Mănăstirii Copou. Pelerinii au căutat să ia din duhul așezării monahale pentru a le lumina pașii spre dobândirea împărăției lui Dumnezeu.

În fiecare an, ziua de 18 ianuarie reprezintă prilej de bucurie și de comuniune în rugăciune pentru biserica Mănăstirii Copou, închinată Sfinților Atanasie și Chiril. Lăcașul de închinăciune a fost ctitorit de domnitorul Vasile Lupu 1638. Biserica așezării monahale, cunoscută și ca „biserica dintre vii” a fost reactivată ca așezământ monahal de călugărițe în anul 2001, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. De aproape 13 ani, maicile păstorite de stavrofora Maria Magdalena Vrânceanu, stareța mănăstirii, se ostenesc atât în cadrul sfintelor slujbe săvârșite în fiecare zi, cât și la ascultările rânduite.

Aseară, potrivit mmb.ro, în ajunul sărbătorii Sfinților Atanasie și Chiril, biserica așezării monahale a fost plină de numărul mare de credincioși care au participat la slujba Vecerniei unită cu Litia. Oamenii au venit să se roage Sfinților Atanasie și Chiril pentru pacea sufletească, pentru sănătate și pentru izbăvirea de necazuri. An de an, pelerinii sunt încredințați că sfinții ocrotitori ai Mănăstirii Copou mijlocesc înaintea Tronului Preasfintei Treimi în cererile lor. Atmosfera de pace și de liniște din timpul slujbei a fost completată de glasurile monahiilor de la Copou și de la alte mănăstiri din județul Iași, care au oferit răspunsurile la strană. Credincioșii au îngenunchiat în străvechiul lăcaș de rugăciune în care s-au închinat generații la rând și au căutat să ia din duhul mănăstirii pentru a le lumina pașii spre dobândirea împărăției lui Dumnezeu. Hramul de la Copou este deosebit în fiecare an datorită soborului de preoți care se alătură obștii în rugăciune.

Spre finalul slujbei, în timp ce s-au intonat ultimele cântări ale Utreniei, toți cei prezenți au fost miruiți și au primit litie.

Comentarii Facebook


Știri recente