Primul spital social din România a fost inaugurat la Iași, IPS Teofan a oficiat slujba de sfințire

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a oficiat vineri slujba de sfințire a Clinicii „Veronica”, primul centru socio-medical gratuit din România, dedicat mamelor, copiilor și tinerelor însărcinate cu posibilități materiale reduse.

Unitatea medicală a fost construită la inițiativa preotului Dan Damaschin și prin eforturile Asociației „Glasul Vieții” și prin donații.

La eveniment au participat mai multe oficialități locale, printre care Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași, Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași, precum și cadrele medicale ale instituției.

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a vorbit despre necesitatea și importanța unui astfel de centru medical pentru comunitățile cu posibilități materiale reduse.

În primul rând, a spus Înaltpreasfinția Sa, „este o inițiativă a unui grup de oameni, avându-l în mijloc pe părintele Dan Damaschin, în continuarea unei activități care se îndreptată spre mame, tați și copiii lor de multă vreme”.

„Este specială această clipă pentru că acest așezământ a fost și este amenajat și dotat din donații primite de la oameni. Oameni cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, punând mână de la mână, de-a lungul multor ani, au crescut în această inițiativă până au ajuns aici”.

„Și în al treilea rând, centrul va fi destinat în mod special mamelor aflate în dificultate. Mame care vor găsi aici, cum au găsit și până acum în cadrul asociației, un suport. Nivelul suportului acordat aici va sălta calitativ, nădăjduim și cantitativ”, a adăugat Înaltpreasfinția Sa.

Preotul Dan Damaschin. Foto credit: Clinica „Veronica”

Cu această ocazie, preotul Dan Damaschin a vorbit despre cum a apărut ideea de înființare a clinicii. Numele a fost ales în memoria Veronicăi, o mamă cu cinci copii, care din lipsa investigațiilor și a tratamentului medical a trecut la Domnul în 2021.

„Veronica nu este doar mama eroină care ne inspiră și care ne veghează din Cer, ci este simbolul fiecărei mame, simbolul mamelor noastre. Gândind că această clinică va fi locul unde oamenii vor veni cu drag și vor găsi nu doar vindecare, ci și fericire și demnitate”.

„Am demonstrat, fără vreun sentiment de mândrie, că într-un an de zile avem un spital dotat cu echipamente de înaltă calitate pentru cei sărmani”.

„Ziua de astăzi nu este o încununare”, a subliniat părintele, „ci este începutul unei misiuni mult mai ample, unde oamenii de bine, creștinii noștri, trebuie să pună cu adevărat suflet și jertfă pentru a avea o lume mai bună, iar lumea aceasta este frumoasă pentru că este multă dragoste”.

Clinica dispune de cabinete medicale de ginecologie, medicină internă, cardiologie, stomatologie, și pediatrie, precum și de aparatură medicală de ultimă generație, printre care un aparat RMN și un computer tomograf, în valoare de peste 2 milioane euro.

Foto credit: Doxologia.ro

Comentarii Facebook


Știri recente

Programul slujirii ierarhilor de Izvorul Tămăduirii

De sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Efrem,…