Biserica „Sfânta Treime” din Aiud, primul lăcaș de cult construit în municipiu după Marea Unire, a aniversat duminică 50 de ani de la înființare.
Cu această ocazie, moaștele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare au fost aduse spre închinare în comunitate, de la Mănăstirea „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia.
Programul liturgic a debutat sâmbătă seară cu întâmpinarea cinstitelor moaște, urmată de o procesiune cu acestea în jurul lăcașului de cult.

Ulterior, a fost oficiată slujba Vecerniei Mari, de către un sobor de preoți condus de ierom. Gheorghe Sas, egumenul Schitului „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud.
Sărbătoarea a continuat duminică cu Sfânta Liturghie oficiată în sobor.

După slujbă, pr. Emil Gâlea, parohul comunității între anii 1990-2017, a rememorat evenimentele importante din istoria parohiei.
Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Aiud este primul lăcaș de cult construit în Aiud după Marea Unire, fiind ctitorită de pr. Iosif Pop, protopop ortodox între 1922 și 1959.
Prima Sfântă Liturghie a fost oficiată pe 25 decembrie 1958, iar lucrările de construcție au fost continuate de pr. Ioan Pop până în 1964.
Târnosirea bisericii a avut loc pe 27 octombrie 1974, și a fost oficiată de vrednicul de pomenire Mitropolit Nicolae Mladin.
Biserica a fost resfințită pe 31 octombrie 2004.
Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei






