Spitalul Filantropia din București a fost primul spital românesc înființat prin subscripție publică, din iubire pentru oameni.
Inițiatorul acestuia, tânărul medic Constantin Caracaș, descendent al unei familii de macedoneni, cu studii la Viena, s-a luptat pentru înființarea instituției de sănătate publică după ce, în 1811, a fost martor la moartea unui străin bolnav de tifos pe o stradă din București.
La începutul secolului al XIX-lea, în București erau doar trei medici, dintre care doi în familia tânărului Constantin Caracaș: Dumitru Caracaș – tatăl lui (adus în țară de domnitorul Mihail Suțu, pentru a fi numit medic al orașului), Silvestru Filitis – bunicul din partea mamei, și Constantin Darvari.
Starea celor trei spitale din oraș – Colțea, Sf. Pantelimon și Dudești – îl îndurera pe tânărul medic Constantin Caracaș. Administrația lor era coruptă, iar mulți bolnavi nu puteau fi tratați, din lipsă de paturi. În 1811, după ce a asistat la moartea străinului, a mers imediat la Vornicul Grigore Băleanu, cel mai mare boier din Divanul Valahiei, care îi era prieten, și l-a rugat să-l ajute să strângă fonduri pentru un nou spital.
„Se obligă să contribuiască și el cu bani și se legă să slujească fără leafă ca doctor al noului spital cât va trăi”, relatează G. Ionnescu-Gion în cartea de memorii „Portrete istorice” (1894).
Spitalul a fost inaugurat în 1815, cu misiunea de a primi bolnavi indiferent de sex, religie sau naționalitate – o atitudine foarte progresistă pentru vremea respectivă.
Din 1812 și până în 1820, la Spitalul Filantropia au fost îngrijiți gratuit 7.000 de bolnavi, o cifră impresionantă pentru acele vremuri de pionierat ale sistemului sanitar, scrie istoricul Dorin Stănescu în Ziarul Lumina.
Generozitatea donatorilor a permis funcționarea neîntreruptă a spitalului. În 1832, acesta a devenit parte a celei mai mari instituții filantropice din Țara Românească, Eforia Spitalelor Civile.
Doctorul Constantin Caracaș a scris primul regulament al unui spital din spațiul românesc și „Topografia Țării Românești”, publicată postum, în care descrie regiunile și starea de sănătate a populației din Muntenia.
S-a mutat la cele veșnice în 1828, la vârsta de 55 de ani, după ce a luat tifos de la un pacient.
„Lăsă la moartea-i în societatea bucureșteană amintirea unui om de bine în toată puterea cuvântului și a unui medic filantrop, învățat și neobosit”, scrie G. Ionnescu-Gion.
Vezi și:
- Primele spitale din țară: Bolnița lui Crimca și Spitalul Colțea au funcționat cu sprijinul unor mănăstiri
- Primele spitale din țară: Sf. Tămăduitor Pantelimon era ocrotitorul celui de al doilea spital public din București
- Primele spitale din țară: Știați că Sf. Iacob Putneanul s-a implicat în susținerea a trei spitale din Moldova?
Foto: Andreea Vestea (via Spitalulfilantropia.ro)
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews
