Prima zi de Paști la Slobozia

Duminică, 20 aprilie 2014, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia Slujba Învierii, împreună cu au sobor de preoți și diaconi. La miezul nopții Preasfințitul Părinte Episcop a oferit celor prezenți la slujbă Lumina Sfântă, potrivit sf-esc.ro.

În Catedrală a urmat Canonul Învierii și Sfânta Liturghie, un mare număr de credincioși împărtășindu-se cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

La amiază, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit slujba Vecerniei, care se mai numește „A Doua înviere”, împreună cu toți preoții și diaconii din municipiul Slobozia. La această Vecernie a Învierii, care simbolizează arătarea lui Hristos în fața ucenicilor, după Învierea Sa din morți, s-a citit Evanghelia în douăsprezece limbi.

În cuvântul Său Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a evidențiat roadele Învieri Mântuitorului Iisus Hristos pentru umanitate și întreaga creație, cu toții devenind, prin Învierea Mântuitorului Hristos fii ai lui Dumnezeu născuți din Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Preasfinția Sa ne-a îndemnat să păstrăm pururi în sufletele noastre Lumina Învierii și bucuria pe care Dumnezeu ne-a făcut-o în această zi.

Cu această ocazie Preasfinția Sa a acordat prin hirotesie rangul de sachelar preoților Valentin Chiriță și Ionuț Butu de la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, iar preacucernicului părinte Cătălin Stanciu de la parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Slobozia i-a acordat Ordinul „Crucea Sloboziei în Grad de Cruce Aniversară”.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…