Prima zi de Paști la Catedrala Episcopală din Giurgiu

Astăzi, 20 aprilie, în prima zi de Paști, în Catedrala Episcopală din Giurgiu, Vecernia Învierii a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși. Cunoscută în popor sub denumirea de „A doua Înviere” sau „Învierea mică”, Vecernia din Duminica Paștilor ne amintește de prima arătare a Mântuitorului de după Învierea Sa din morți, în chiar ziua Învierii, înaintea ucenicilor, spre seară. Potrivit rânduielii pericopa evanghelica de la Ioan 20, 19-25 a fost rostită în 12 limbi, după numărul celor 12 apostoli care au propovăduit în lume vestea Învierii lui Hristos Domnul.

La final, potrivit episcopiagiurgiului.ro, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre valoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, care Și-a asumat moartea de bunăvoie pentru ca să ne deschidă și nouă intrarea în viața veșnică, în Împărăția Sa. Astfel, sensul morții s-a luminat odată cu Jertfa Mântuitorului și tristețea ei s-a transformat în bucuria Învierii, a biruinței Lui asupra păcatului și a diavolului.

Comentarii Facebook


Știri recente