Prima stareță a Mănăstirii Voroneț a fost pomenită la un an de la trecerea la cele veșnice

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a liturghisit în prima duminică din Postul Mare la Mănăstirea Voroneț și a oficiat o slujbă de pomenire pentru Stavrofora Irina Pântescu, prima stareță a așezământului monahal (1932-2022).

În cadrul Sfintei Liturghii, PS Damaschin a hirotonit un preot și un ierodiacon. După slujbă, la mormântul Stavroforei Irina Pântescu, întâia stareță a ctitoriei Sfântului Voievod Ștefan cel Mare de la Voroneț ierarhul a oficiat Parastasul pentru monahia care s-a mutat la ceruri în urmă cu un an de zile.

La final a urmat procesiunea din Duminica Ortodoxiei în jurul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” iar credincioșii au primit în dar câte o icoană.

„Să primească Dumnezeu această procesiune pe care am făcut-o”, a spus la final Episcopul vicar Damaschin Dorneanul. Preasfinția Sa a explicat că purtarea în mâini a icoanelor are rolul de a ne aminti „că noi trebuie să devenim adevărate icoane în care să se reflecteze Dumnezeu”.

Stavrofora Irina Pântescu

Stavrofora Irina Pântescu s-a născut la 28 septembrie 1932, în satul Goruni din comuna Tomești, județul Iași.

În anul 1991, a fost redeschisă Mănăstirea Voroneţ, iar prima stareţă a acestui aşezământ monastic a fost monahia Irina Pântescu.

S-a mutat la Domnul pe 7 martie 2022, după o vreme de suferinţă.

Pentru toată activitatea misionară, maica Irina Pântescu, a primit post-mortem, Ordinul „Crucea Patriarhală” din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Foto credit: Constantin Ciofu

Comentarii Facebook


Știri recente