Prima slujire ortodoxă la Mestrino, Italia

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Italiei, duminică, 22 martie 2015 a avut loc prima slujbă la Mestrino, provincia Padova – Italia.

„Situat în partea de vest a orașului Padova, noul loc de slujire este destinat să primească în special pe credincioșii care locuiesc în Mestrino, dar și în localitățile învecinate, cum sunt Selvazzano Dentro, Rubano, Veggiano, Villafranca Padovana, Campodoro, localități cu un număr important de rezidenți români. Însărcinat cu organizarea parohiei este părintele Nicolae Secită, care, într-un timp record, a reușit să amenajeze spațiul închiriat cu ajutorul creștinilor din zonă”, după cum ne-a transmis Pr. Gheorghe Verzea.

Lucrările vor continua și în săptămânile viitoare, astfel încât noul lăcaș de cult să fie cât mai potrivit pentru activitățile pastoral-misionare, liturgice și catehetice.

Comentarii Facebook


Știri recente