Primele slujbe oficiate în parohia românească din Zagreb

În acest sfârşit de săptămână au fost oficiate primele slujbe în recent înființata Parohie Ortodoxă Română din Zagreb. Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, a oficiat Sfânta Liturghie atât în sâmbăta lui Lazăr, cât şi astăzi, 9 aprilie 207, în Duminica Floriilor.

La sfintele slujbe au participat reprezentenţi ai Ambasadei României în Croaţia: E.S. Constantin Mihail Grigorie – ambasador şi Ionuţ Bogdan Brînzei – consul.

Ieri, biserica parohială a fost binecuvântată cu Agheasmă Mare de Episcopul Ortodox Român al Ungariei. În continuare a fost oficiată Sfânta Liturghie.

Ierarhul a fost însoțit de părintele protosinghel Joachim Bejenariu, consilier eparhial și directorul Serviciului colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și părintele Nicolae Ceruță, noul păstor al comunității românești din capitala Croației.

Este cu adevărat o mare binecuvântare şi bucurie pentru noi să luăm parte la acest moment inaugural cu totul special, a spus Preasfinţia Sa.

Locașul de cult a fost pregătit pentru slujirea liturgică cu toate obiectele bisericești necesare oferite de Patriarhia Română.

Am participat deja la prima Sfântă Liturghie în biserica destinată românilor din această zonă. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat binecuvântarea pentru a fi aprovizionată cu  obiecte, cărţi şi cu tot ce era necesar pentru spaţiul liturgic, a declarat pentru Trinitas Tv protos. Joachim Bejenariu.

Parohia Ortodoxă Română din Zagreb a fost înființată în ședința Consiliului Național Bisericesc din 16 martie 2017. Biserica va avea hramurile Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfinţii Împăraţi Constantin și Elena.

Slujbele de Sfintele Paşti 2017 vor fi oficiate de Pr. Ceruţă care va deschide oficial parohia.

 

Comentarii Facebook


Știri recente