Prima slujbă arhierească în mijlocul comunității din localitatea Vărvăreuca

PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului a oficiat, Vineri 18 iulie 2014, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul comunității „Sfântul Serghie de Radonej” din localitatea Vărvăreuca , raionul Florești (preot paroh Serghei Bârlădeanu).

Potrivit Biroului de presă al Mitropoliei Basarabiei, PS Antonie, în cuvântul rostit după Sfânta Liturghie, s-a referit la viața și contribuția Sfântului Serghie de Radonej la revigorarea monahismului rus, evidențiind lucrarea harului Duhului Sfânt în viața omului acolo unde este credință puternică. PS Antonie l-a felicitat pe părintele Serghei cu ocazia zilei onomastice și a apreciat marea jertfă a părintelui, care, în condiții economice grele a reușit, în timp de trei luni, să înalțe sfântul locaș până la acoperiș. Cuvinte de încurajare pentru părintele Serghei și creștinii din Vărvăreuca au rostit PC preot Ioan Cosoi, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Chișinăulu, PC preot mitrofor Valeriu Cernei, vicar administrativ al Episcopiei de Bălți și PC preot mitrofor Ioan Cotorobai, preot paroh al bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Rezeni, raionul Ialoveni.

După ce a mulțumit tuturor pentru contribuția lor la ridicarea unui nou locaș de închinare, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului a înmânat mai multe distincții de vrednicie creștinilor care s-au evidențiat în sprijinirea construcției noii biserici.

Soborul de preoți a înălțat un Te-Deum pentru sănătatea ctitorilor și binefăcătorilor sfântului locaș din Vărvăreuca, iar PS Antonie a sfințit o icoană cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos, donație a unui creștin evlavios.

În curtea Muzeului „Memoria Ostașilor Români” din satul Vărvăreuca, în fața Răstignirii ridicată „în memoria ostașilor români căzuți pe câmpul de luptă pentru reîntregirea Țării”, soborul de preoți a oficiat un parastas întru pomenirea celor care și-au dat viața pentru dezrobirea fraților de sub jugul bolșevic în cel de-al Doilea Război Mondial.

Părintele Sreghei a mulțumit PS Antonie și soborului de preoți pentru slujba oficiată în noul locaș de închinare, exprimându-și nădejdea că având ajutorul lui Dumnezeu, a Maicii Domnului și a Sfântului Serghie de Radonej, lucrările vor fi duse la bun sfârșit.

Comunitatea „Sfântul Serghie de Radonej” din satul Vărvăreuca , raionul Florești a fost înregistrată în anul 2012. La 28 noiembrie 2013 a fost pusă prima piatra de temelie. La slujba de punere a pietrei de temelie a participat PC preot Ioan Cosoi, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Chișinăului și PC preot mitrofor Valeriu Cernei, vicar administrativ al Episcopiei de Bălți. Slujba din data de 18 iulie 2014 este prima slujbă arhierească în mijlocul comunității „Sfântul Serghie de Radonej” din localitatea Vărvăreuca, raionul Florești.

În drum spre Chișinău, PS Antonie a vizitat paraclisul „Tuturor Sfinților” din orașul Florești (preot paroh Gheorghe Bânzaru). Preasfințitul Antonie a luat cunoștință de condițiile de slujire a părintelui Gheorghe. Tot în drum spre Chișinău, PS Antonie a vizitat și „Tabăra de Spiritualitate Ortodoxă „APĂ DIN PIATRĂ”, care se desfășoară la Centrul de Instruire și Agrement „Moldtelecom” din Ivancea, Orhei și unde participă tinerii din parohiile Mitropoliei Basarabiei. Tabăra este organizată de Asociația de Spiritualitate și Cultură Românească „UNITATE” în colaborare cu Centrul Creștin Misionar Ortodox din Statele Unite având susținerea Departamentului Politici Pentru Relația cu Românii de Pretutindeni.

Comentarii Facebook


Știri recente